Freightliner Inspiration este primul autotren autonom autorizat pentru drumurile publice

Autor: Adrian Mihălţianu 06 mai 2015 Concepte auto

Freightliner Inspiration Truck este primul autotren autonom din istorie care a fost autorizat să circule pe drumurile publice. Daimler, numele din industria auto care controlează, printre altele, mărcile Mercedes-Benz şi Freightliner, a primit această licenţă în statul american Nevada după ce un prototip al autotrenului a fost testat peste 16.000 km pe un circuit din Germania.

Sistemul care se ocupă cu conducerea vehiculului se numeşte Highway Pilot şi se bazează pe o armată de senzori şi camere pentru a monitoriza mediul înconjurător, dar – chiar şi aşa – oficialii mărcii spun că Inspiration Truck poate să îşi vadă singur de drum doar pe autostradă în acest moment.

Cu alte cuvinte – viteza, banda de circulaţie şi direcţia de mers sunt controlate electronic, însă manevrele de ieşire şi intrare pe autostradă, precum şi depăşirile şi condusul pe străzi mai mici, trebuie făcute în continuare de şofer. Totodată, cel de la volan poate să intervină oricând şi să preia controlul, iar atunci când creierul electronic crede că nu mai poate ţine pasul, îl avertizează pe şofer să îşi intre în rol.

O altă funcţie interesantă a sistemului Highway Pilot este că mai multe autotrenuri Freightliner Inspiration pot comunica între ele pentru a păstra o distanţă mai mică între vehicule, scăzând consumul de carburant al plutonului şi eliberând o parte din carosabil.

Deocamdată, există două exemplare ale camionului autonom şi nu se ştie încă dacă Daimler va construi mai multe, însă e clar că grupul are intenţii serioase în ceea ce priveşte vehiculele care se conduc singure.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide