MINI Crossover Concept

Autor: Cosmin Iordache acum 12 ani Concepte auto

MINI Crossover Concept - non-conformistMINI atacă segmentul crossover în stilul propriu, cu o abordare retro într-un spirit tineresc şi chiar cu o doză de umor. Ceea ce se preconiza că va fi un Clubman cu bosaje proeminente şi gardă la sol ridicată, chiar va fi un Clubman cu asemenea elemente, dar cu şi mai mult non-conformism. V-aţi fi gândit vreodată că pe un singur model trei uşi convenţionale pot fi asortate cu una glisantă şi cu un hayon cu deschidere laterală?

Nici noi, dar se pare că designerii de la BMW, responsabili de MINI, s-au gândit şi le-au pus pe toate în arhitectura lui MINI Crossover Concept. Totuşi, este puţin probabil ca în versiunea de serie să se regăsească această nebunie creaţională, şi din imaginea spion nu ne putem da încă seama, dar în fond vorbim de MINI şi chiar ne-am dori un model cât mai "certat" cu tradiţionalismul. După cum putem însă să observăm, siuleta modelului camuflat este fidelă cu cea a conceptului, dar în partea frontală grila aduce mai mult a Clubman

Globul magicAşa cum spuneam, Crossover Concept înseamnă un pic mai mult decât Clubman, fiind mai lung, mai lat şi având un ampatament mai mare, oferind cel mai spaţios interior din toate timpurile pentru marca britanică. În habitaclu atmosfera inedită se păstrează, în locul vitezometrului MINI montat central, făcându-şi loc un glob care oferă toate informaţiile şi necesare şoferului. Este posibil ca acest artificiu să nu treacă de stadiul de concept, dar măcar în faza de exerciţiu, acest element aduce o nota Sci-Fi în interiorul destul de retro. Suntem curioşi cum va fi implementat acest lucru, dacă va fi, pe modelul de serie.

Detaliile despre putere şi specificaţii dinamice nu au fost încă divulgate, dar cum "cămara" BMW este foarte bogată în propulsare, Crossover îşi va găsi sigur "inimi" potrivite, până în 2010 când vehiculul va ajunge în producţie.

 




Comentarii
Inchide