Rinspeed sQuba

Autor: Andrei Nan acum 12 ani Concepte auto

Rinspeed sQuba este una din apariţiile inedite pe care le va găzdui Salonul Auto de la Geneva 2008. Pe lângă faptul că este prima maşină complet submersibilă, sQuba beneficiază de propulsie electrică 100%, ceea ce înseamnă zero emisii poluante.

Rinspeed sQuba este perfectă pentru "vizitarea" unui recif de corali sau o plimbare în largul mării. Maşina se poate scufunda până la o adâncime maxină de 10 metri, viteza maximă, sub apă, este de 3 km/h, iar pe suprafaţa apei sQuba atinge o viteză de 10 km/h. Maşina neavând plafon, costumul de baie este obligatoriu pentru scufundări, iar rezervoarele de oxigen pentru cei doi ocupanţi fac parte din lista de dotări a maşinii.

Dacă sub sau pe apă spectacolul este garantat, Rinspeed sQuba nu se lasă mai prejos nici pe uscat. Pentru a atinge 100 km/h, sQuba are nevoie de 7,1 secunde, în timp ce viteza maximă depăşeşte 120 km/h.

Citește și...


Comentarii
Inchide