Studiu de design: Seat Roadster, un posibil rival pentru Mazda MX-5

Autor: Iulian Dnistran 24 dec. 2014 Concepte auto

David Cava a făcut un stagiu de practică la departamentul de design de la Seat şi, la sfârşitul internship-ului, a creat un concept de roadster micuţ, cu motor amplasat în faţă şi tracţiune pe puntea spate. Dacă îţi sună cunoscută această formulă, să ştii că nu eşti singurul.

De fapt, Cava însuşi spune că studiul său de design a fost gândit pentru a concura cu legendara Mazda MX-5 (în cazul în care ar ajunge să fie produs în serie, lucru foarte puţin probabil).

Potrivit designerului, maşina a fost gândită pentru a avea caracter şi pentru a fi foarte distractivă la condus. Totodată, visurile tânărului talentat de design i-au arătat că cea mai bună combinaţie pentru sistemul de propulsie ar fi un motor TSI de 1,4 litri cu un motor electric, ceea ce ar duce puterea totală undeva la 240 CP, în vreme ce greutatea ar trebui să fie mai mică de 1.000 kg.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide