TOP 10 cele mai trăsnite concepte din istorie [GALERIE FOTO]

Autor: Adrian Mihălţianu 30 aug. 2013 Concepte auto

Scopul unui concept este de a îmbina tehnologia disponibilă într-o anumită perioadă cu viziunea despre viitor. Sigur, ideal ar fi ca prototipurile prezentate cu mult entuziasm să devină, la un moment dat, maşini de serie. Dar de multe ori nu se întâmplă asta.

De multe ori, prototipurile rămân undeva, într-un depozit sau într-un muzeu, fie pentru că tehnologiile folosite nu au fost disponibile pe scară largă la momentul respectiv, fie pentru că publicul nu a gustat ideile năstruşnice ale companiilor auto.

În continuare, un top 10 al celor mai trăsnite concepte create vreodată. Şi de această dată, topul a fost creat după principiul „aşa cred eu”.

10. Infiniti Kuraza

Prezentat la Salonul Auto Nord-American (NAIAS) din 2005, conceptul Infiniti Kuraza a fost un fel de crossover între un SUV şi un monovolum. Nu arăta (prea) rău şi venea la pachet cu şase uşi şi trei rânduri de scaune, fiecare cu câte două fotolii.

Interiorul e luxos, aşa cum ştie Infiniti să facă, iar configuraţia portierelor nu e atât de ciudată pe cât pare. Dacă stau bine să mă gândesc, Mazda RX-8 a fost un fel de coupe-berlină cu două uşi şi jumătate, dar publicul l-a gustat cu plăcere. Doar că, spre deosebire de RX-8 – care a intrat în producţia de serie – Infiniti Kuraza a rămas un prototip. Măcar a apărut în anime-ul Gost in the Shell: Stand Alone Complex – Solid State Society.

9. Maybach Excelero

Fanii hip-hop-ului vor recunoaşte maşina asta din videoclipul melodiei Lost One a lui Jay-Z. Creat în 2005 la cererea companiei de anvelope Fulda, Maybach Excelero are un V12 de 5,9 litri sub capotă, care produce nu mai puţin de 700 CP şi 1.000 Nm.

Prototipul există într-un singur exemplar, dar ce exemplar! În timpul testelor, Maybach Excelero a atins o viteză maximă de 351 km/h şi, ca şi cum n-ar fi de ajuns, maşina arată ca un vehicul gândit de un vizionar al anilor 1900.

8. Lincoln Futura Concept

În anul 1955, americanii de la Lincoln au desenat un concept denumit Futura, care a fost prezentat pe la mai toate saloanele auto din acel an. Spre deosebire de majoritatea prototipurilor din acea vreme, însă, Lincoln Futura avea un sistem de propulsie şi un tren de rulare complet funcţionale.

Dacă mai pun la socoteală şi că acoperişul era, de fapt, o bucată de plastic transparent, modelat astfel încât să iasă la iveală două bule, succesul acestui prototip nu avea cum să se lase aşteptat.

Dar povestea maşinii nu se termină în 1955, fiindcă 11 ani mai târziu, Ford Futura a fost transformat în maşina lui Batman din serialul cu acelaşi nume. Ştii, chestia aia neagră cu dungi roşii.

7. Aurora Safety Car

Creată în 1957 de către un preot catolic, Aurora este, probabil, prima maşină din istorie care avea ca scop protejarea pasagerilor în cazul unui accident. Sigur, designul s-ar putea să te facă să te simţi rău, dar trebuie să recunoşti că ideea este destul de bună.

Printre echipamentele de siguranţă montate s-au numărat centuri de siguranţă, o coloană de direcţie pliabilă, bară de protecţie faţă umplută cu spumă şi un parbriz gândit pentru a micşora riscul rănilor la cap în cazul accidentelor, într-o era în care airbagurile nu existau.

Până la urmă, preotul-designer auto nu a reuşit să atragă clienţi pentru creaţia sa şi a intrat în faliment, iar prototipul Aurora a rămas doar un vis frumos.

6. Honda Fuya Jo

În 1999, una dintre marile griji ale populaţiei era Y2K – scenariul care spunea că întreaga lume va intra în colaps deoarece calculatoarele nu puteau să afişeze anul 2000, fiind programate doar până la 1999. Dar nu a fost chiar aşa, după cum bine ştim astăzi.

Aşa că, pe principiul You Only Live Once (YOLO) – care a atins adolescenţii ca un virus înainte de prevestita apocalipsă din 2012 – Honda a creat conceptul Fuya Jo, pe care l-a prezentat la Salonul Auto Tokyo din 1999.

Fuya Jo înseamnă „oraşul care nu doarme”, iar maşina e un fel de discotecă ambulantă – volanul arată ca un disc din vinil, portierele sunt umplute cu difuzoare, iar scaunele sunt asemănătoare cu cele din baruri – ceea ce înseamnă că pasageri stau mai mult în picioare decât jos. Cum să nu funcţioneze aşa ceva ca o maşină de serie?

5. Dodge Tomahawk

Nu e chiar o maşină, dar îşi merită pe deplin locul în acest top. De ce? Fiindcă şoferul stă peste un motor V10 de 8,3 litri care produce 500 CP, provenit de la un Dodge Viper SRT10.

Nebunia pe două roţi (sau sunt patru?) a fost prezentată pentru prima dată la NAIAS 2003, unde cei de la Dodge au declarat că viteza maximă pe care o poate atinge această creatură este de 680 km/h. Sigur, ceva mai târziu s-a aflat că, de fapt, nimeni nu a trecut de 160 km/h cu Tomahawk-ul. Probabil din cauza cutiei de viteze manuale cu două trepte. A, da, şi din cauza fricii.

4. Mazda London Taxi Concept

Creat în anul 1993 în colaborare cu Royal College of Art (RCA) din Londra, Mazda London Taxi Concept a fost o maşinuţă cu un singur loc, gândită pentru o lume în care maşinile normale  – cu patru sau mai multe locuri – nu ar avea voie să circule prin oraşe.

Nu a fost prezentat niciodată la un salon auto, dar e un membru foarte bun al clubului „idei trăsnite din anii ‘90”.

3. Superbus

Dintotdeauna, omul a vrut să călătorească în confort şi cu viteză. Iar aici intră în scenă Superbus, un fel de automobil-autobuz-electric ce oferă locuri pentru 23 de persoane şi o viteză de croazieră de 250 km/h.

Cum să nu-ţi placă aşa ceva? Prototipul are o lungime de 15 metri şi a fost creat de profesorul olandez Wubbo Ockels. Sigur, proiectul a avut nevoie de vreo şapte milioane de euro până acum, dar nu e chiar aşa de mult dacă te gândeşti la bugetele imense ale departamentelor de cercetare şi dezvoltare ale marilor producători auto.

2. GM Firebird

Pe scurt, General Motors a vrut să creeze maşini cu motoare cu reacţie, iar rezultatul a fost Firebird.

Primul GM Firebird a luat fiinţă în anul 1953 şi era pur şi simplu o turbină cu gaze pe patru roţi. Exista un singur loc, ceea ce nu era foarte practic pentru o călătorie până la ţară, să spunem.

Temperatura generată de turbină ajungea şi la 670 de grade Celsius, iar asta e foarte bine pentru un grătar la marginea drumului, dar nu e foarte practic atunci când circuli prin oraş, de exemplu.

A doua generaţie Firebird a venit în 1956 şi se voia o maşină de familie cu patru locuri. Titanul a fost ales pentru construirea caroseriei, iar problema temperaturii de evacuare a fost rezolvată parţial prin instalarea unui sistem de regenerare.

Pe lângă toate acestea, GM Firebird II a primit frâne pe discuri şi suspensie independentă pe toate cele patru roţi, precum şi un sistem de ghidare care fusese proiectat să funcţioneze împreună cu „şoseaua viitorului” – drumuri cu fire electrice încorporate ce trimit semnale către maşinile care circulă pe ele.

Al treilea Firebird a fost construit în 1958 şi a fost un fel de coupe cu două locuri. Pe lângă turbina cu gaze – care producea 225 CP, GM Firebird III avea şi un motor pe benzină cu doi cilindri şi 10 CP – folosit pentru a pune în mişcare toate accesoriile.

Fireşte, acoperişul cu bule era nelipsit, iar inovaţii ca frâne care nu se blochează, aer condiţionat şi cruise control au asigurat succesul prototipului Firebird III.

1. Ford Nucleon

Singurul concept care nu a fost construit nici măcar la scară normală este Ford Nucleon, însă ideea din spatele lui i-a adus victoria în acest top.

În esenţă o camionetă, prototipul creat de Ford în 1958 explora posibilitatea producerii unei maşini care nu se folosea de un motor cu ardere internă pentru propulsie, ci de un minireactor nuclear.

Da, ai citit bine. Sigur, ideea nu este rea, fiindcă – aşa cum ştim de la centralele nucleare – un reactor nuclear poate oferi energie (aproape) gratuită pentru un timp nelimitat. În acelaşi timp însă, aşa cum istoria ne-a învăţat, o explozie a unui reactor nuclear nu are efecte prea plăcute, aşa că proiectul a fost abandonat.

Voi ce concept trăsnit preferaţi?

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide