Yo-Concept – surpriza ruşilor de la Yo-Auto pentru Frankfurt 2011

Autor: Oraan Mărculescu acum 9 ani Concepte auto

Apărută parcă din neant, prima companie auto din Rusia care va fabrica în serie maşini hibrid, începând din 2012, ne va gratula la Salonul Auto Frankfurt 2011 şi cu un concept ciudat. De altfel, Yo-Concept a fost anunţat deja printr-un teasing al celor de la Yo-Auto.

Yo-Concept are o forma foarte aerodinamica, abordand tema monovolumelor

Însă nu ne aşteptam la o asemenea surpriză: Yo-Auto nu vine doar cu un design cu adevărat futurist, ci şi cu o idee originală pentru deschiderea portierelor. Maşina are o formă foarte aerodinamică, abordând tema monovolumelor, iar accesul la cele patru locuri din interior se face prin intermediul a două portiere foarte mari.

Portiere care se deschid foarte curios: când sunt „închise”, maşina pare un monolit, partea laterală beneficiind de o foarte mică suprafaţă vitrată. „Deschiderea” lor presupune culisarea acestora spre spate, pe sub montant, maşina ajungând să arate ca şi cum ar avea o pereche de… aripi strânse.

Idee originala pentru deschiderea portierelor lui Yo-Concept

De apreciat faptul că Yo-Concept reuşeşte să rămână foarte coerent desenat şi nu credem că greşim prea mult dacă afirmăm că rivalizează cu creaţii ale marilor case de design italiene. În privinţa sistemului de propulsie, aşteptăm premiera mondială a acestui concept la salonul auto german pentru mai multe detalii.

Yo-Concept, un concept rusesc pentru Frankfurt 2011 de pe tare.ro



Comentarii
Inchide