Cele mai puternice break-uri din lume umilesc multe maşini sport

Autor: ProMotor 12 iun. 2019 Dosar & Analize

Modelele break au fost eclipsate de SUV-uri, însă şi-au păstrat utilitatea şi atractivitatea în ochii unora, drept urmare încă se bucură de succes.

Un segment anume din această categoria destinată familiştilor este reprezentat de acele maşini care au caroseria break, însă sub capotă găzduiesc motoare comparabile cu cele oferite pe modele supersport. Nu e nimic anormal ca un astfel de model să atingă 100 km/oră în mai puţin de patru secunde sau să aibă o viteză maximă de peste 300 km/oră.

Pentru mulţi, un break supersport este compromisul ideal, pentru că oferă atât spaţiul dorit, cât şi performanţe dinamice de top.

Mai jos sunt câteva dintre cele mai puternice break-uri:

Cadillac CTS-V Wagon

Acest model a fost lansat în 2010 şi a ieşit din producţie în 2014, dar a rămas în continuare cel mai puternic break din lume oferit cu transmisie manuală. Sub capotă poartă motorul General Motors LSA V8 de 6,2 litri, derivat din motorul LS9 oferit pe Chevrolet Corvette, care produce 556 de cai-putere şi 551 Nm. Trasmisia care livrează toată puterea către roţile din spate este una manuală cu 6 trepte sau una automată cu padele pe volan. Sprintul 0-100 km/oră se realizat în 4 secunde, iar viteza maximă era de 305 km/oră.

Porsche Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo

Porsche Panamera Turbo S E-Hybrid Sport Turismo este un model de peste 5 metri lungime oferit cu un motor twin-turbo V8 care produce 550 de cai-putere, dar şi de un motor electric care produce alţi 136 de cai-putere, iar de aici rezultă o putere maximă de 686 de cai-putere şi 626 Nm de cuplu. Are nevoie de doar 3,2 secunde pentru a atinge 100 km/oră, iar viteza maximă este de 310 km/oră.

Audi RS6 Avant Performance

Acest model este disponibil momentan doar în Europa şi vine echipat cu motorul V8 twin-turbo de 556 de cai-putere, la care mai adaugă încă 50 şi duce puterea totală la 606 cai-putere. Cu toate acestea, având în vedere că Audi şi Porsche sunt ambele mărci VW Group, nu este exclus ca sistemul hibrid întâlnit pe Panamera Turbo S E-Hybrid să ajungă şi pe Audi RS6 Avant Performance.

Mercedes-AMG E63 S Wagon

Cel mai potent break oferit de Mercedes-Benz este Mercedes-AMG E63 S Wagon, cu al său motor twin-turbo V8 de 4 litri, care produce 603 cai-putere şi un cuplu maxim de 627 Nm. Deşi modelul vine cu tracţiune integrală, cei de la AMG au separat puntea faţă de cea spate, astfel încât în anumite moduri de conducere, Mercedes-AMG E63 S Wagon livrează toată puterea către roţile din spate şi are chiar un Drift Mode. Sprintul 0-100 km/oră este realizat în fix 3 secunde.

Jaguar XF S Sportbrake

Jaguar XF S Sportbrake nu este la fel de puternic ca modelele oferite de Audi sau Mercedes, însă oferă suficientă putere pentru a intra pe lista noastră. Este oferit cu tracţiune integrală, iar sub capotă oferă un V6 supraalimentat care produce 360 de cai-putere.

BMW M340i xDrive

BMW a anunţat astăzi lansarea variantei break al noului model Seria 3, iar cea mai puternică motorizare oferită se va regăsi pe BMW M340i xDrive Touring. Acesta dezvoltă 374 CP.

Dodge Magnum SRT8

Acest model a intrat în Europa la vânzare sub numele Dodge Magnum 300 Wagon şi varianta Magnum SRT8 avea tracţiune spate (sau integrală opţională) şi un motor V8 de 5,7 litri şi 425 de cai-putere. Suspensia era coborâtă, iar anvelopele sport erau oferite standard. Din păcate, acest model a fost oferit doar doi ani pe piaţă, între 2006 şi 2008.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide