Dacia 10 ani împreună cu Renault Ep. VI

Autor: Cosmin Iordache 02 iul. 2009 Dosar & Analize
Dacia 10 ani împreună cu Renault Ep. VI

Dacia Logan a fost prezentat oficial pe 2 iunie 2004 la Tehnocentre – Centrul de Cercetare şi Proiectare al Renault. Interesul a fost uriaş, peste 500 de jurnalişti din 30 de ţări luând parte la eveniment. De asemenea, atenţia acordată de media lui Dacia Logan a fost importantă, celebra revistă Le Monde, acordându-i coperta, iar Financial Times şi alte publicaţii din Vest ample spaţii.

Dacia Logan a fost dezvoltat pe platforma B a alianţei Renault-Nissan, utilizată la Renault Modus şi Nissan Micra. Fiind un model în care s-au pus mari speranţe, Logan a fost unul dintre cele mai minuţios testate Dacii create vreodată, fiind probată peste 470.000 de kilometri în cele mai dure condiţii şi pe diferite suprafeţe de rulare, precum praf, pietre, criblură. Testele de circuit s-au desfasurat la Aubevoye, în Normandia. Dacia Logan a fost, de asemenea, primul automobil românesc testat de EURO NCAP, obţinând

În România, acest model a fost livrat începând cu 10 septembrie 2004, cu preţuri de la 5.700 de euro. Dar acest model nu a fost dezvoltat doar pentru piaţa internă, aşa cum se întâmpla cu produsele Dacia până atunci. Logan a fost creat pentru pieţele din lumea întreagă şi acest lucru este relevat chiar de denumirea sa, aleasă pentru a putea fi pronunţată în majoritatea limbilor de pe Terra, după cum spunea un oficial francez. În România, înainte ca Dacia să arate "în carne şi oase" Dacia Logan, constructorul avea deja 4362 de  comenzi ferme pentru Logan. Între lunile Septembrie 2004 şi Decembrie 2004 comenzile se ridicau la 40.000 de unităţi!.

Lansarea lui Dacia Logan a dus la luarea deciziei de suprimare a eternului Dacia 1300, model care a încheiat 35 de ani de carieră, perioadă în care s-a vândut în aproape 2 milioane de exemplare. Nu doar introducerea unui nou model au stat la baza scoaterii din schemă a lui 1300, ci şi soluţia tehnică total depăşită a reprezentat un motiv pentru a închide acest capitol. După cum Constantin Stroe spunea, alinierea modelului 1300 la norma EURO 3 ar fi costat Dacia mai mult decât dezvoltarea modelului Dacia Logan!

În cei 5 ani de patronat Renault, investiţiile franţuzeşti au ajuns la jumătate de miliard de euro. Capacitatea de producţie a uzinei Dacia era, începând din toamna anului 2004, de 444 de maşini pe zi (Dacia Logan, Dacia Solenza şi Pick Up Diesel), din care jumătate Dacia Logan.

În 2004 piaţa auto a realizat un salt istoric, înregistrându-se cele mai mari vânzări de autovehicule: 180.927 unităţi (precedentul record 142.476 în 1998). Dacia a înregistrat o creştere de aproape 30%, dar acesta era doar vârful iceberg-ului, care se întrezărea în 2005.

 La ora 15 veţi vedea scandalul în care a fost implicat Dacia Logan

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide