LIVE Worthersee 2015: întâlnirea fanilor VAG a ocupat, din nou, un întreg orăşel

Autor: Adrian Mihălţianu 15 mai 2015 Dosar & Analize

Ziua 2

Pentru noi, a doua zi oficială a festivalului Wörthersee a început cu un ambuteiaj de toată frumuseţea. Dacă ieri am ajuns foarte rapid în inima orăşelului Reifnitz am Wörthersee, astăzi norocul nu a mai ţinut cu noi. Coada de maşini se întindea pe mai bine de şase kilometri, iar înaintarea se făcea în ritm de melc: 600 de metri parcurşi în puţin sub jumătate de oră. Era clar că nu o să ajungem prea departe foarte curând.

Aşa că am făcut cale întoarsă şi ne-am îndreptat spre Pyramidenkogel, cel mai înalt turn de observaţie din lemn din lume, cu o lungime totală de 100 m. Dar nici aici nu ne-am putut descotorosi de atmosfera Wörthersee, fiindcă puteam auzi, chiar şi de la înălţimea de peste 70 m, scârţâieli de cauciucuri şi evacuări extrem de zgomotoase.

De altfel, în una dintre parcările de la baza atracţiei turistice se vedeau mai multe urme lăsate de anvelopele încinse pe asfalt, rămăşiţe ale distracţiei din seara trecută. Şi da, mă refer la gogoşi. Multe gogoşi.

Cu gândul că o să putem ajunge cât de cât aproape de agitaţia din mijlocul Reifnitzului, am pornit iar la drum. Până la destinaţie, am dat de sute de oameni care stăteau, pur şi simplu, pe scăunele aşezate pe marginea şoselei, admirând maşinile care treceau în viteză pe lângă ei.

Mulţi au câte o bere în mână şi le fac semne şoferilor să ambaleze motoarele la care s-a lucrat cu atenţie, după care se aude o ploaie de onomatopee dacă cel sau cea de la volan le face pe plac.

Ajunşi pentru a doua oară în aceeaşi zi în apropiere de buza oraşului Reifnitz, suntem întâmpinaţi de un organizator care ne salută în dulcea limbă română, cu zâmbetul pe buze.

Avansăm mai rapid decât la prima tentativă de azi, dar ne blocăm complet odată ce ajungem pe una dintre străzile care joacă rolul de scenă pentru sute de maşini şi mii de oameni. După aproape o oră petrecută sub soarele de mai, care a făcut computerul de bord să afişeze temperatura de 29 de grade Celsius, am găsit un locşor de parcare numai bun pentru Q3-ul nostru, după care am luat-o la pas.

Doar că, spre deosebire de ieri, ziua de astăzi s-a asemănat mai mult cu o invazie, decât cu un festival auto. Maşinile tunate în cele mai creative feluri înaintau vreo cinci metri la fiecare zece minute, iar marea de oameni mişuna în toate direcţiile.

La standul Volkswagen, nemţii au ridicat cortina din faţa conceptului GTI Clubsport, dar nu aceasta a fost cea mai mare surpriză, ci Golf GTE Sport, un prototip futurist cu jante atât de mari şi strălucitoare, încât cred că ar putea fi folosite ca oglinzi de lux în casele magnaţilor ruşi.

GTI Clubsport şi GTE Sport

Tot astăzi şi-au făcut apariţia, pe străduţele extrem de aglomerate ale orăşelului situat pe malul sudic al lacului Wörthersee, şi câteva modele din caietul cu scumpeturi al grupului auto german: Audi R8, Lamborghini Gallardo şi Porsche 911 Turbo S, fiecare cu cel puţin o componentă aftermarket montată.

Maşini curate, cu jante superbe

În cea mai aglomerată intersecţie, un grup de băieţi care nu se aflau, cu siguranţă, la prima bere, au început să cânte „Sound of da Police” chiar lângă o maşină de Poliţie care era blocată în ambuteiajul nesfârşit alături de toate celelalte maşini. Înăuntru, poliţiştii încercau să fie profesionişti şi să îşi vadă de ale lor, dar tot au scăpat câte un zâmbet în colţul gurii.

De altfel, toate vehiculele de Poliţie care patrulau constant în încetineala zilei aveau numerele de înmatriculare demontate din suporturile normale şi puse la loc sigur în interior, în spatele parbrizului şi al lunetei.

La apropierea serii, în jurul orei opt, o ploaie zdravănă a golit aproape instantaneu străzile care au fost sufocate din zorii zilei, petrecăreţii îmbujoraţi adăpostindu-se sub acoperişurile teraselor care continuau să atace timpanele cu muzică la volum foarte mare.

Detalii despre ziua a treia, în pagina următoare.

Pagini: 1 2 3

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide