TOP 10 cele mai dezastruoase maşini fabricate între 2000-2010

Autor: ProMotor 01 mai 2017 Dosar & Analize

Jeep Compass (an lansare: 2007)

În încercarea de a-şi mări gama de modele, cei de la
Jeep au vrut să se adapteze noului curent al SUV-urilor compacte şi
aşa a apărut modelul Jeep Compass
. Culmea, model precedat
de două concepte cu acelaşi nume, unul în 2002, care a fost foarte
apreciat de public, respectiv unul în 2005, mai aproape de modelul
de serie.

Locul 6: Jeep Compass

Model de serie care a fost lansat doi ani mai târziu şi s-a
dovedit un fel de „mărioară mai modernă, dar cu altă
pălărie” – unde rolul „mărioarei” i-l atribuim lui Jeep
Patriot
, un frate mai mic al lui Jeep Liberty (urmaşul în
partitură SUV al celebrului Jeep Cherokee).

Stilul lui Jeep Compass rămâne unul controversat, designerii
încercând, de fapt, să ofere o alternativă mai nonconformistă faţă
de Liberty, care păstra nealterată imaginea maşinilor de teren
Jeep. Însă Compass nu reuşea să facă faţă concurenţei la
capitolul calitativ şi fiabilitate
, mai ales în Europa,
unde modelul a fost importat în încercarea de a creşte notorietatea
brandului.

În 2011, Jeep Compass a primit un
facelift important
, care i-a schimbat total aspectul părţii
frontale
, maşina având un stil mult mai apropiat de al
noului Grand Cherokee. Spatele, însă, rămâne parcă desprins de noul
tablou, nefiind modificat la nivel stilistic. Interiorul şi partea
tehnică au fost şi ele revizuite serios, dând impresia că vorbim de
un alt Compass. Unul care nu se mai bazează doar pe preţul foarte
accesibil pentru a-şi convinge clienţii.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide