Vrei un SUV premium dar nu ai suficienţi bani pentru unul nou? Iată cele mai bune 10 oferte SH

Autor: Iulian Dnistran 18 sept. 2014 Dosar & Analize

3. BMW X5

Probabil cel mai cunoscut SUV premium din lume, BMW X5 a ajuns deja la a treia generaţie, cariera sa începând în 1999 – modelele din prima generaţie sunt foarte multe la mai puţin de 10.000 de euro, dar sunt şi foarte uzate. Aşa încât o soluţie de compromis este versiunea facelift a primei generaţii, lansată în 2004 şi care asigură o fiabilitate mult mai bună.

Deoarece X5 e gândit pentru o utilizare preponderent pe şosea, sunt de verificat urmele abuzurilor în afara şoselei. Dar, pentru că e considerat un SUV sportiv, e bine să se facă o verificare atentă şi a trenului de rulare, care poate prezenta uzuri accentuate la nivelul componentelor suspensiei, frânelor şi a direcţiei.

Costurile de întreţinere ale lui X5 nu sunt mici, evident, prima generaţie plătind tribut şi unor probleme electrice sau ale sistemului de alimentare. Cele mai accesibile şi mai puţin problematice variante sunt cele pe benzină, dar acestea ”asigură” şi un consum foarte ridicat. Dieselul este mai convenabil ca şi costuri de utilizare, însă atenţie la posibilele probleme ale injectoarelor şi sistemului de admisie, precum şi la evacuare (înlocuirea ei poate depăşi 2.000 de euro).

Cei care doresc performanţe cât mai bune pot găsi până în 15.000 de euro chiar şi varianta 4.8is, cu motorul V8 de 360 CP. Rar se poate găsi sub această barieră un X5 din a doua generaţie, care cel mai probabil are un rulaj mult peste medie sau chiar a fost accidentat, deci atenţie la cheltuielile suplimentare pe care le poate presupune.

Pagini: 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide