Cât de mult iubeşti maşinile şi planeta? Ai renunţa la vacă pentru ele?

Autor: Andrei Ştirbu 24 iul. 2014 Mașini electrice

Nu este de mult timp un secret faptul că vacile gazează planeta mai mult decât o fac maşinile, în ciuda opiniei iniţiale că ne distrugem planeta cu maşinile. De fapt, la un moment dat, oamenii de ştiinţă au gândit un plan de sustenabilitate de mediu legat de noxele vacilor şi ale maşinilor. Unul care, pe bună dreptate, atingea corzi morale sensibile. 

Studiile de acum nu fac decât să întărească ipoteza că bovinele contribuie semnificativ la efectul de seră şi vin cu o soluţie care te priveşte în foarte mare parte. Conform salon.com, cercetătorii de la Institutul de Ştiinţa Weizmann şi de la Universitatea Yale au calculat amprenta pe care o lasă industria producătoare de carne din SUA.

Chiar dacă imaginea aceasta a avut alt scop iniţial, se potriveşte foarte bine în acest articol

Concluzia: carnea de vacă – sau, mai bine zis, toate procesele de producţie ale sale – este mai dăunătoare planetei decât oricare alt tip de carne. Conform studiului, cantitatea de noxe cu efect de seră emanată de producţia de carne de vită este de cinci ori mai mare decât suma cantităţilor celorlalte tipuri de carne (pui, porc, oaie)

„Cea mai puternică intervenţie pe care lumea ar putea s-o facă legat de amprenta de carbon nu este să abandoneze maşinile, ci să consume cât se poate de puţin carne roşie.” a declarat Tim Benton, un cercetător de la Universitatea din Leeds, într-un interviu pentru The Guardian. 

Cu toate că nu este vorba despre interdicţie şi nici despre renunţare definitivă, noi te-am întreba, dacă ar fi să alegi între maşina ta şi carnea de vită (prin excludere), ce ai alege? Cât despre ce ai de făcut, soluţia stă în răspunsul pe care tocmai ţi l-ai dat. 

 

Sursa: salon.com, National Academy of Sciences of the USA, The Guardian

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide