Continental plantează o pădure lângă fabrica sa din Timişoara

Autor: ProMotor 05 iun. 2019 Mașini electrice
Continental plantează o pădure lângă fabrica sa din Timişoara

Continental va planta o barieră verde care va delimita zona industrială a Timişoarei de oraş, informează compania. Investiţia se ridică la 240.000 de euro şi urmăreşte transformarea unui teren de 21.000 mp într-un spaţiu verde, dar va contribui şi la îmbunătăţirea calităţii aerului.

Numărând 400 de copaci rezistenţi, care se aclimatizează uşor condiţiilor de mediu locale, bariera se întinde pe o lungime de circa 700 de metri liniari şi va veni în beneficiul locuitorilor din vecinătatea fabricii. Speciile alese, tei şi cer, au un coronament mare şi sunt foarte potrivite pentru a crea o barieră verde. Acţiunea reprezintă prima etapă a lucrărilor de transformare a unui spaţiu pe care Continental l-a achiziţionat în 2018.

„Am pornit de la ideea de a planta o mică pădurice, o iniţiativă atât în beneficiul nostru, cât şi al localnicilor. Am ales să plantăm copaci de minim trei metri înălţime, copaci care se pot adapta uşor zonei, astfel încât deja din vara aceasta să putem să ne bucurăm de efectele benefice ale lizierei: reducerea prafului, a zgomotului, precum şi îmbunătăţirea aspectului industrial al zonei. Totodată, prin plantarea acestei bariere continuăm să ne întărim rădăcinile pe care le avem în această zonă, importantă pentru industria locală şi pentru întregul nostru grup“, spune Sorin Samonid, directorul fabricii de anvelope.

Proiectul, aflat în derulare, este cu atât mai complex, cu cât terasamentul industrial, parte din fosta platformă UMT, a necesitat lucrări ample pentru a putea fi pregătit pentru plantarea copacilor. Deoarece consistenţa solului nu era una potrivită, au fost aduşi în plus 8500 metri cubi de pământ, pentru a pregăti terenul pentru plantarea copacilor.

Continental Anvelope Timişoara a produs şi livrat către clienţii săi la nivel global peste 220 milioane de anvelope. Compania produce în  capitala Banatului o gamă largă de anvelope, cu dimensiuni între 13 şi 20 de ţoli, în linie cu cerinţele pieţei, incluzând anvelope de înaltă performanţă (UHP – Ultra High Performance), anvelope inovatoare pentru automobile electrice, precum şi anvelope pentru vehicule comerciale uşoare (VAN). 

In perioada 1999-2018, Continental a investit circa 1.6 miliarde euro în activităţile din România. Toate cele 5 divizii Continental sunt reprezentate în România. Continental deţine şapte unităţi de producţie şi patru centre de inginerie în Timişoara, Sibiu, Carei, Nădab, Braşov şi Iaşi. Continental avea la finalul anului 2018 circa 20.000 de angajaţi, din care o treime  sunt ingineri şi informaticieni în centrele de cercetare şi dezvoltare.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide