De ce au nevoie maşinile electrice de un generator de zgomot?

Autor: Cristian Agatie 03 oct. 2019 Mașini electrice
De ce au nevoie maşinile electrice de un generator de zgomot?

O prevedere a legislaţiei europene obligă producătorii de maşini electrice vândute în Uniunea Europeană să le doteze cu generatoare de zgomot, astfel încât acestea să poată fi auzite de persoanele cu probleme de vedere. Sistemul trebuie să producă un nivel de zgomot de cel puţin 56 dB la viteze de până la 20 km/h.

Sistemul se numeşte Acoustiv Vehicle Alert System (AVAS) şi este obligatoriu pentru toate modelele noi introduse pe piaţă după 1 iulie 2019 şi pentru toate maşinile noi comercializate (indiferent dacă sunt modele noi sau nu), după data de 1 iulie 2021.

Măsura a fost introdusă pentru a compensa silenţiozitatea maşinilor electrice. În special atunci când se deplasează la viteze mici, zgomotul produs de o maşină electrică este insesizabil, ceea ce poate pune probleme pentru cei care se bazează pe auz pentru a se feri de maşini în trafic.

Directiva europeană nu precizează ce fel de sunete trebuie să scoată maşinile electrice, ci numai faptul că tonul trebuie să crească sau să scadă în acord cu viteza maşinii, întocmai ca şi zgomotul produs de maşinile cu motoare termice, pentru ca pietonii să poată să-şi dea seama dacă maşina accelerează sau frânează.

Potrivit reglementării, şoferii pot alege sunetul dintr-o paletă mai largă, singurele condiţii impuse fiind asupra frecvenţelor generate şi faptul că sunetul trebuie să crească sau să scadă în acord cu viteza. 

Măsura aminteşte de anii de început ai automobilului. Atunci, maşinile nu erau obligate să scoată sunete de cai în galop, din fericire, dar a existat o prevedere care impunea ca în faţa maşinii să se deplaseze un om cu un steag roşu în mână.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide