După ce a cucerit Europa, grupul Renault face un pas înainte pe cea mai mare piaţă de maşini electrice

Autor: ProMotor 20 dec. 2018 Mașini electrice
După ce a cucerit Europa, grupul Renault face un pas înainte pe cea mai mare piaţă de maşini electrice

Grupul Renault şi JMCG au ajuns la un acord, iar francezii vor prelua o participaţie importantă din constructorul de maşini electrice JMEV (o subsidiară JMCG). Această mutare este una importantă pentru grupul Renault, China reprezentând jumătate din piaţa mondială de maşini electrice. Prin acest acrod, francezii urmăresc să-şi consolideze prezenţa în China, să-şi extindă oferta pe piaţa chineză şi să sprijine dezvoltarea constructorului JMEV.

Constructorul electric JMEV a fost lansat în 2015 de compania-mamă JMCG, iar anul trecut a produs şi vândut peste 38.000 de maşini electrice. Pentru 2018, numărul clienţilor este aşteptat să crească la 50.000.

Acordul va fi analizat de autorităţile din China în prima parte a anului viitor, iar JMCG şi grupul Renault se aşteaptă să încheie trazacţia în 2019. Ulterior, companiile vor dezvălui mai multe detalii despre cooperarea lor.

Grupul Renault este lider pe piaţa europeană de maşini electrice – 25% din modelele aflate în circulaţie sunt Renault. Prezent în 134 de ţări, grupul are peste 180.000 de angajaţi, 36 de fabrici şi peste 12.700 de reprezentanţe auto la nivel mondial.

JMCG este un constructor cunoscut în China. În 2017, JMCG a vândut aproape 440.000 de maşini. În 2014 şi-a lansat noua strategia axată pe maşini electrice, iar în 2015 a lansat constructorul JMEV, care a devenit una dintre cele mai mari companii de profil în China.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide