Un raport EY Eurelectric susține că firmele ar putea economisi până la 246 de miliarde de euro până în 2030 dacă aleg să își electrifice flotele auto. Mașinile de flotă reprezintă aproape jumătate din emisiile de CO2 generate de transportul rutier, iar asta înseamnă că electrificarea nu poate aduce doar economii, ci și o calitate mai bună a aerului.
Studiul susține faptul că electrificarea ar putea aduce până la un miliard de tone de dioxid de carbon economisite până în 2030, adică 5% din emisiile combinate prevăzute de Uniunea Europeană și de Regatul Unit în aceeași perioadă.
Anul 2025 fost unul de cotitură pentru industria de autoturisme electrice. Vânzările de EV-uri au urcat la 23,7 milioane de unități, reprezentând o cotă de piață de 26%. Raportul susține că Europa a condus accelerarea, cu o creștere de 30% a numărului de EV-uri între 2024 și 2025, iar luna decembrie a venit cu o premieră pentru continent.
Pentru prima dată, în luna decembrie, numărul de mașini electrice vândute pe teritoriul Uniunii Europene l-a depășit pe cel al mașinilor pe benzină. Aceeași situație a avut loc și în Marea Britanie, unde 32,2% din mașinile noi au fost EV-uri, față de 22,1% pentru cele pe benzină.
Electrificarea s-a extins și în zona de autoutilare. Vehiculele comerciale ușoare electrice (eLCV) au crescut la 12% din înmatriculările de vehicule comerciale ușoare din Europa în 2025 (de la 6,5% în 2024),14 chiar dacă vânzările totale de furgonete au scăzut.
Totodată, producătorii iau tot mai în serios acest segment. Renault dezvoltă o nouă generație de furgonete electrice, prin intermediul programului Flexis. În urmă cu câteva săptămâni, francezii au preluat integral ce era un joint venture între Renault, Volvo și grupul CMA CGM.
Electrificarea parcului auto al întreprinderilor poate fi „multiplicatorul de forță” pentru decarbonizare și competitivitate, susține raportul EY Eurelectric. Ele pot obține un avantaj de până la 20% în ceea ce privește cheltuielile operaționale față de mașinile echivalente pe benzină și motorină, în condițiile în care parcurg mai mult de 25.000 de kilometri pe an.
Utilitarele electrice ușoare ar putea reduce costurile cu carburanții cu până la 60%, iar cele cu întreținerea ar putea scădea cu până la 30%. Totalul economiilor s-ar putea ridica la 246 de miliarde de euro, cea mai mare parte fiind din zona autoturismelor.

În Franța, flotele bazate pe EV-uri au deja un avantaj de 33% în ceea ce privește costurile de exploatare față de mașinile cu motoare cu ardere internă, iar vehiculele eLCV au un avantaj de 40%.
De asemenea, pe lângă economii financiare, vom avea cu siguranță beneficii pe partea de îmbunătățire a calității aerului și a consumului de resurse. Energia electrică va înlocui 95 de miliarde de litri de motorină în Uniunea Europeană, consumul până în 2030 fiind estimat la 140 TWh.
Totuși, avantajele electrificării pot fi contracarate de minusurile unei infrastructuri de încărcare precare. Europa a implementat o serie de reglementări pentru infrastructura de stații de încărcare.
Pentru camioane și autobuze, stațiile de încărcare rapidă sunt acum obligatorii la intervale de 120 de kilometri pentru rutele din rețeaua de drumuri TEN-T, intervalul fiind înjumătățit până în 2030.
Dar decalajul dintre Europa de Vest și cea de Est este unul foarte mare. Spre exemplu, pe Autostrada Soarelui, sunt amplasate doar două stații de încărcare auto în zona Murfatlar, Constanța, potrivit hărții PlugShare.