Spectaculosul model electric Hispano Suiza Carmen a ieşit pentru prima dată pe stradă – VIDEO

Autor: ProMotor 07 aug. 2019 Mașini electrice

La Salonul Internaţional Auto de la Geneva din 2019, constructorul Hispano Suiza Cars a prezentat modelul Carmen, un coupe electric cu design retro.

Recent, Hispano Suiza Carmen a ieşit pe străzile din Barcelona, iar locuitorii oraşului spaniol au fost uimiţi de modelul electric.

Deşi exteriorul are tentă retro, interiorul este plin de tehnică modernă, printre care un ecran tactil de 10 inchi cu conectivitate pentru telefonul mobil, cockpit digital, zone de încărcare prin inducţie, lumini ambientale şi multe altele.

Materialele folosite la interior poate nu sunt pe gustul tuturor, însă Hispano Suiza Cars au folosit lemn pentru planşa de bord, tapiţerie de piele şi inserţii de fibră de carbon.

 

 

Modelul este pur electric, iar cele două motoare ale sale produc 1005 CP, toată puterea fiind livrată roţilor din spate. Bateria iniţială prezentată era de 80 kWh, însă ar putea apărea disponibilă şi o baterie de 105 kWh. Hispano Suiza Carmen poate accelera de la 0 la 100 km/oră în mai puţin de 3 secunde, iar viteza maximă este limitată electronic la 250 km/oră.

Modelul Hispano Suiza se va produce în doar 19 exemplare, iar preţul de vânzare este de 1,5 milioane de euro. Livrările vor începe anul viitor.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide