NanoFlowcell Quant F merge la Salonul Auto Geneva cu 1.090 CP şi zero emisii

Autor: Iulian Dnistran 12 feb. 2015 Mașini electrice

Acesta este noul NanoFlowcell Quant F. Şi înainte să te repezi la secţiunea de comentarii ca să îmi explici că mă înşel şi că aici avem de-a face cu deja cunoscutul Quant E-Sportslimousine, lasă-mă să-ţi spun că ai dreptate, dar numai pe jumătate.

Vezi tu, Quant F este un Quant E îmbunătăţit. Mult.

Potrivit NanoFlowcell, firma care lucrează la acest model, Quant F a fost „complet redesenat şi complet regândit”, deşi s-ar putea să îţi fie cam greu să vezi diferenţele vizuale dintre cele două maşini. E adevărat, însă, că modificările sunt greu de observat cu ochiul liber, fiind vorba despre un şasiu nou din fibră de carbon şi un set de stopuri redesenate.

Dar cea mai mare noutate este, de departe, sistemul de propulsie îmbunătăţit, care oferă acum o autonomie de aproximativ 800 km, precum şi o putere totală de 1.090 CP, în creştere de la 600 km şi 925 CP, cât avea Quant E.

Există câte un motor electric în fiecare roată, iar puterea vine de la o baterie lichidă, emisiile toxice fiind inexistente. Există două rezervoare, de câte 250 de litri fiecare, umplute cu lichide care joacă rolul electroliţilor dintr-o baterie obişnuită.

Deocamdată, creaţia celor de la NanoFlowcell este încă în lucru, dar dacă vor reuşi să progreseze în ultimii ani aşa cum au făcut-o până acum, s-ar putea să vedem un model de serie mai repede decât ne-am aştepta.

Vom vedea varianta îmbunătăţită a limuzinei electrice de peste cinci metri lungime la Salonul Auto Geneva 2015 şi vom reveni cu detalii şi imagini de la faţa locului.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide