Cu noua Mazda3 în jurul lumii: de la Hiroshima la Frankfurt

Autor: Iulian Dnistran 22 iul. 2013 Știri auto

Noua Mazda3 va pleca la drum pentru un test drive mai degrabă neconvenţional – 15.000 de kilometri direct de la fabrica de la Hiroshima până la Salonul Auto Frankfurt 2013.

“Mazda Route3 – de la Hiroshima la Frankfurt Challenger Tour 2013” se întinde pe nouă fusuri orare, traversând Rusia, cea mai mare ţară din lume, înainte de a trece prin Belarus şi Polonia. Maşinile vor ajunge la Frankfurt în 7 septembrie, înainte ca Salonul Auto Frankfurt 2013 să-şi deschidă porţile. Un website dedicat va fi disponibil la adresa www.mazdaroute3.eu, urmărind progresul caravanei într-un jurnal foto şi video.

Este a treia oară când modelele Mazda participă la un test drive extrem. În 1977, o echipă de reporteri germani a condus două exemplare Mazda 323 Sport – predecesorul modelului Mazda3 – din Japonia până la Frankfurt. Expediţia a fost urmată cu succes în 1990 când patru Mazda 626 au traversat fosta Uniune Sovietică. Acum traseul a fost ales astfel încât cea mai avansată compactă Mazda să le calce pe urme.

După traversarea Mării Japoniei pe vapor, prima etapă a test drive-ului de anduranţă Mazda Route3 începe în august la Vladivostok, principalul port al Rusiei la Oceanul Pacific. Cu o medie de aproximativ 2.100 de km, cele şapte etape vor putea fi parcurse între trei şi şase zile. Întregul traseu va oferi oportunitatea celor de la volan – jurnalişti, bloggeri şi entuziaşti Mazda din diferite părţi ale lumii – să se familiarizeze cu noua Mazda3 în diferite condiţii. De asemenea, vor exista şi oportunităţi de a experimenta diferite culturi şi obiceiuri.

Toate maşinile vor fi echipate cu motoare SKYACTIV-G de 120 CP şi o transmisie manuală în 6 trepte SKYACTIV-MT. La sosirea în Frankfurt, o serie de activităţi vor fi puse la dispoziţia vizitatorilor salonului în cadrul unei expoziţii speciale în timpul premierei noii compacte Mazda3. 

De la uluitorul design exterior „KODO – Sufletul mişcării”, până la tehnologia avansată de reducere a greutăţii SKYACTIV şi un spaţiu interior complet redesenat, Mazda3 sfidează convenţionalul şi depăşeşte toate aşteptările. Consolidând punctele tari tradiţionale ale constructorului, oferă o manevrabilitate, siguranţă şi calitate fără compromisuri. Clienţii vor putea alege între trei propulsoare benzină SKYACTIV-G şi unul diesel SKYACTIV-D, toate oferind performanţe şi economie de combustibil ce vor putea plasa noua Mazda3 în topul segmentului compact din Europa. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide