EXCLUSIV: trei români pleacă în Siberia cu un ARO

Autor: Adrian Mihălţianu acum 6 ani Știri

Trei români din Iaşi vor să plece într-o expediţie demnă de cărţile de istorie. Ştefan Amarandei, Tudor Poşa şi Iulian Ciobănaşu vor să ajungă în capătul celălalt al lumii, în Magadan, Siberia, cu un Aro 243 produs în anul 1992.  Scopul aventurii celor trei prieteni, denumită „4 români în Siberia”, este să redescopere micile comunităţi de români rămase pe teritoriul vast al Siberiei în urma deportărilor forţate făcute în timpul şi după cel de-al Doilea Război Mondial.

Aventurierii ieşeni vor parcurge aproape 40.000 de kilometri în expediţia care îi va duce prin Mongolia, Kazahstan, Kârgâstan, Tadjikistan, Uzbekistan şi Rusia. Ştefan Amarandei, proprietarul tovarăşului de drum pe patru roţi, spune că o mare parte din traseu va fi parcurs pe lângă terasamentul de cale ferată şi pe malurile râurilor, din cauză că multe dintre vechile drumuri care traversau Siberia nu mai există acum.

Cei trei ieşeni care vor pleca în Siberia. Cel de-al patrulea român din echipă e bătrânul Aro 243 al lui Ştefan Amarandei

Maşina cu care cei trei vor pleca la drum în vasta Siberie are deja în palmares o expediţie până pe continentul african, care a totalizat 17.324 de kilometri. Atunci, bătrânul Aro a vizitat Ungaria, Croaţia, Serbia, Slovenia, Italia, Franţa, Spania, Marocul şi Mauritania.

Deocamdată, SUV-ul autohton are o inimă românească sub capotă, un diesel de 3.119 cmc, însă, spune Ştefan, lucrurile nu vor rămâne aşa. Înainte de plecarea către Magadan, băieţii vor să înlocuiască motorul cu un propulsor turbodiesel de 2,5 litri, tot de Aro.

Doar una dintre fotografiile surprinse în timpul expediţiei către Africa

În rest, maşina a primit câteva modificări de bază pentru o astfel de expediţie, cum ar fi puntea rigidă pe faţă, caroseria înălţată şi frânele cu discuri pe toate roţile. Rezervorul de combustibil a rămas cel standard, de 95 de litri.

Ştefan spune că motorul original, cel de 3.119 cmc, e foarte rezistent la căldură, însă are probleme la pornirea la rece, fapt care i-ar putea pune în încurcătură atunci când traversează ţinuturile friguroase ale Asiei.

Pe lângă scopul principal al expediţiei, cei trei ieşeni mai au câteva puncte importante în planul lor, cum ar fi întâlnirea cu puţinii proprietari de Aro din Asia de nord-est, parcurgerea „drumului oaselor”, parcurgerea drumului Baikal Amur Mainline (BAM), vizitarea a cât mai multe situri Unesco, muzee de tehnică civilă şi militară, precum şi tragerea unui semnal de alarmă asupra tendinţei de a scoate din circulaţie şi a distruge vehiculele româneşti.

Harta expediţiei celor trei

La sfârşitul expediţiei care va dura 155 de zile, băieţii vor realiza un documentar video cu aventura lor. Cei trei vor să plece la drum în 10 iunie 2014 şi plănuiesc să se întoarcă înapoi în România cinci luni mai târziu, în 10 noiembrie 2014.

Exploratorii ieşeni sunt acum în căutare de sponsori pentru proiectul lor impresionant. Au nevoie de 10.000 de euro, din care 6.000 de euro vor fi cheltuiţi doar pe motorină şi vize. Restul de 4.000 de euro sunt rezervaţi pentru „şpagă pentru poliţişti, mâncare şi o minimă organizare pentru maşină”, după cum spune Ştefan Amarandei.

Din discuţia pe care am avut-o cu el, a fost destul de uşor să-mi dau seama că băieţii nu sunt deloc pretenţioşi. De altfel, în expediţia până în Africa din 2011, echipa de trei persoane a avut la dispoziţie doar 3.000 de euro pentru o perioadă de aproximativ două luni, din care 2.500 de euro au fost cheltuiţi pe combustibil, iar 200 de euro au mers către vize. Aşa că, de fapt, bugetul lor a fost de 300 de euro.

Şi de data aceasta, băieţii plănuiesc acelaşi tip de expediţie, cu dormit în maşină sau în cort, cu mâncare de la conservă şi cu economisirea cât mai bună a resurselor.

Cei care vor să îi ajute să ducă la bun sfârşit acest proiect îi pot contacta la adresa de e-mail [email protected].

Noi le urăm succes şi drum bun!



Comentarii
Inchide