Ţi-a fost ocupat locul de parcare pentru care plăteşti taxe? Iată ce trebuie să faci

Autor: ProMotor 20 apr. 2016 Știri auto
Ţi-a fost ocupat locul de parcare pentru care plăteşti taxe? Iată ce trebuie să faci

 


Locurile de parcare sunt printre cele mai intesne probleme cu care se confruntă şoferii din România. Nu de puţine ori de la un loc de parcare s-a ajuns la bătai sau chiar la omor. În acest caz, ca şoferi, ne-am pus întrebarea ce putem face dacă găsim ocupat locul nostru de parcare, spaţiu pentru care plătim taxe la primărie. 

Cei de la Auto-bild.ro ne dau câteva sfaturi pentru a rezolva pe cale paşnică aceasă problemă. Astfel, primul lucru pe care ar trebui să-l facem este să nu blochăm maşina respectivă sau să avariem în vreun fel autoturismul (zgâraiat, lovit, rupt oglinda sau ştergatoarele etc). În cazul în care suntem prinşi săvârşind o astfel de faptă putem fi acuzaţi de vandalism.

În acest caz, propriaterul care şi-a găsit locul ocupat, poate anunţa poliţia locală din sectorul de care aparţine. Aceştia urmează să-l identifice pe cel care a ocupat abuziv locul, şi să-l amendeze.

De asemenea, proprietarul care face sesizarea va trebui să prezinte poliţiştilor documentele care atestă că locul de parcare îi aparţine.

În cazul în care nu ai un loc de parcare dar vrei să închiriezi unul iată ce acte îţi trebuie. 


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide