Uşor facelift de 2013 pentru BMW Z4

Autor: Adrian Mihălţianu acum 8 ani Știri

Cea de-a doua generaţie BMW Z4 a fost considerată mai reuşită, din punct de vedere al designului, decât primul Z4, creat în epoca Bangle, ceea ce i-a atras oarecare critici pentru aspect, dar nu pentru partea tehnică.

Nu de mult, pe baza lui BMW Z4, cei de la Zagato au creat două concepte foarte reuşite, denumite simplu: BMW Zagato Roadster, respectiv BMW Zagato Coupe (care, de altfel, le dădea speranţe pasionaţilor că ar putea prefigura un nou Z4 Coupe).

Aşa încât fanii aşteptau de la faceliftul lui BMW Z4 o schimbare foarte vizibilă de atitudine. Bavarezii, însă, şi-au păstrat politica de discreţie, aşa încât faceliftul de 2013 al lui BMW Z4 se înscrie în linia ”găseşte (dacă poţi!) schimbările”.

Pentru început, cei de la BMW au dat publicităţii imagini cu versiunea de top BMW Z4 sDrive35is, care beneficiază de un pachet estetic M aproape neschimbat faţă de al variantei precedente.

Câteva detalii îi vor face pe cunoscători să-şi dea seama că e vorba de un facelift: adaptarea tehnologiei LED pentru ”Angel Eyes” în cazul farurilor şi stopurilor, noile ornamente de pe aripile faţă sau jantele cu un design nou, care merg până la dimensiunea de 18 inci.

Pentru interior, designerii bavarezi s-au gândit că nu are rost să aducă modificări de design, ci doar de aspect. Aşa încât BMW Z4 facelift beneficiază de un pachet de personalizare Hyper Orange, care presupune piele neagră Alcantara pentru scaune, având cusătură orange contrastantă, dar şi diverse ornamente, cum ar fi inserţii metalice pe bord sau un plastic high-gloss pentru mânerele uşilor şi maneta schimbătorului.

Sub aspect tehnic, apare o noutate: versiunea Z4 sDrive18i va beneficia de un motor turbo de 2,0 litri, în patru cilindri, care va avea o putere destul de mică pentru ce ne aşteptăm de la un astfel de roadster: doar 156 CP şi un cuplu maxim de 240 Nm. Cutia de viteze va fi manuală cu 6 trepte, dar opţional se va putea alege şi cea automată cu 8 trepte.

BMW Z4 facelift va debuta cu ocazia Salonului Auto Detroit 2013, iar vânzările vor demara în primăvara lui 2013. Ulterior, la Salonul Auto Geneva 2013, va fi rândul versiunii europene să intre în atenţie, tot atunci urmând a fi comunicate şi preţurile lui Z4 facelift.



Comentarii
Inchide