Muritorii de rând cu lecţia învăţată

Muritorii de rând cu lecţia învăţată

Autor: George Buhnici acum 11 ani Opinii
www.buhnici.roInformaţie gratis despre lucruri care costă

Ei au cămăşi în carouri la pantaloni safari şi pantofi negri de piele cu vârf ascuţit, stau lăsaţi pe spate cu cheile de la maşină în vârful degetelor şi telefoanele mobile pe masă. Toţi patru au împreună peste 5 chintale, adică jumătate de tonă.

Ele scormonesc în cartofi şi maioneză cu alte degeţele de dimensiunea castraveţilor muraţi. Molfăie din guriţele de dimensiunea unor scorburi în trunchiurile fără gât. Şi vorbesc simultan. Ei sunt foarte gravi. Au o discuţie serioasă. Îmi văd de ale mele, însă ei insistă să fie auziţi, pentru că depăşesc în decibeli sonorul copilului pe care îl hrănesc cu un hamburger şi o cola mică, că aşa îi place lu’ ăsta micu. Iar copilul lor face un zgomot demn de maidanul din spatele blocului unde locuieşte.

OK, eu sunt un tip curios, plictisit la ora asta, dar curios. Aşa că îmi mut atenţia ne-distributivă de altfel, de la ale mele, către discuţia lor zgomotoasă. Se tratează un aspect de civilizaţie. Sărăcia altora. Mi se zbârleşte părul.

– I-ai văzut, bă, pe ăia?
– Care, mă, sclavii ăia doi?
– Da, ăia care şi-au luat doar o porţie de cartofi…
– Mai rămânea să ceară o apă plată şi două pahare…
– Trei! Hă, hă, hă!

Facem o pauză scurtă. Tocmai m-am îngreţoşat. Unul dintre cei doi ridică mâna stângă aşa, superior, ca şi cum vrea să treacă un vânticel pe la subraţul transpirat. Îi văd unghiuţa de le degetul mic. Proeminentă, galbenă, dizgraţioasă. Nu ştiam că se mai poartă nici prin autobaze, acolo unde a apărut prima dată.

Cu riscul de a vă provoca scârbă, vă spun la ce foloseşte oficial, că neoficial scormoneşte prin urechi, pe sub alte unghii etc. Purtătorii de astfel de cange susţin că îi ajută la condimentarea şi sărarea mâncărurilor. Ştiţi expresia din cărţile de bucate cu "se ia un vârf de cuţit de…". Ei, aşa ar lua ei cică pe vârful unghiuţei… Bleahhh!

Nesimţirea de tipul acesta nu trebuie să miroasă neapărat a mult after-shave amestecat cu transpiraţie. În mediul în care mă învârt apar, însă, şi alte personaje care ţin să îşi afirme statutul de proaspăt îmbogăţiţi prin metode cât mai sonore.

"I am God! Sunt Dumnezeu!” spune ea din vârful pantofiorilor cu un nume de modist de care nu am auzit. Aici mi se rupe filmul şi rămân fără replică. Mă uit în spatele meu, dar nu văd pe nimeni. Aşa că deduc că mi se adresează. Urmează secunde preţioase pe care le pierd analizând, voi afla mai târziu, exagerat de profund momentul. Nu asist cu adevărat la coborârea divină a lui Iisus, deghizat în fiţă. Iisus nu are telefon Prada.

"Am câştigat 40.000 de euro azi. Profit curat. Nici nu ştiu de ce îmi mai pierd vremea pe aici. I am God. I am God."

Încă nu am răspuns. Falca îmi este în continuare amorţită, în timp ce saliva caută colţişorul pe unde să iasă din gură şi să se prelingă pe barbă şi de acolo pe cămaşă. Fuck! Sunt un idiot. Ce caut eu aici?

Mi se face dintr-o dată teamă. Teamă că Dumnezeu va uita că este sursa Binelui şi o va trăsni acolo, pe loc, iar eu voi cădea în craterul produs de fulgerul său. Am cam amestecat deja creştinismul cu mitologia greacă, însă cred că aţi înţeles ideea.

"Ştii apartamentul pe care l-am luat cu 60.000 de euro acum 4 luni? L-am vândut azi cu 100.000”

Aha. După logica asta, Gigi Becali ar trebui să fie Dumnezeul dumnezeilor, mă gândesc! Îmi mai revin. Nici unul dintre ei nu este, totuşi, Dumnezeu, aşa că Apocalipsa şi alegerile prezidenţiale mai pot aştepta.

Trece un an. Dumnezeul cu tocuri şi telefon Prada este trist acum.

"Am pierdut toţi banii. Cât mi-a dat Dumnezeu, mi-a luat azi”

Pe scurt, "divinitatea sa" a reinvestit profitul într-un alt apartament luat parţial cu credit, pe care l-a revândut în pierdere din cauza vremurilor cu fix 40.000 de euro. S-a întors la statutul iniţial de muritor de rând cu o lecţie învăţată. Dumnezeu nu a bătut-o, ci doar a scăpat-o un an din vedere.

Citește și...


Comentarii
Inchide