Avem nişte idei creţe şi una singură care o să vă placă

Autor: Alexandru Banu 13 feb. 2018 Știri auto
Avem nişte idei creţe şi una singură care o să vă placă

Ce ţi-ai mai putea dori pe o maşină full option? Dacă vorbim numai despre maşinile cu nivelul 3 de autonomie (cele care cer din timp intervenţia umană în anumite scenarii din trafic), nu prea am şti ce să ne mai dorim pe maşini. Avem aer condiţionat care se reglează singur, ştergătoare care pornesc singure, avertizare pentru maşinile din unghiul mort, frânare automată în situaţii care s-ar putea sfârşi cu o tamponare sau mai rău.

Avem airbag-uri care salvează vieţi, ESP-uri şi alte sisteme conjugate de control al stabilităţii care ţin maşina pe drum, cauciucuri run-flat, asistenţă prin satelit direct în service, scaune cu masaj, uşi care se deschid şi se închid singure, valeţi virtuali cu care vorbeşti şi care-ţi recomandă restaurante, parcarea şi “deparcarea” maşinii din telecomandă. Pfff … greu. Probabil că şi mintea departamentelor de dezvoltare ale producătorilor de maşini sunt ocupate cu “ce să le mai dăm oamenilor, pe ce să le mai luăm banii, cum să-i obişnuim să-şi foloseasca creierul cât mai puţin şi reflexele aproape deloc?”. Până la urmă, creierul poate fi antrenat în alte situaţii, care nu ţin de viaţă şi de moarte, aşa cum poate să ţină o situaţie din trafic în care maşina te poate salva.

Ne-am gândit, mai în glumă şi mult mai puţin în serios, la nişte dotări care ne-ar fi necesare pe maşini. Unele robotizate, altele mai simple. Nu ne înjuraţi, le-am scos la o furtună de creiere (nu cea mai reuşită), este un exerciţiu de imaginaţie şi vă rugăm să completaţi dacă aveţi idei.

În primul rând, nu ştim de ce nu am avea toţi acces la un OBD (on-board diagnostics) complet. Poate cu nişte limitări la intervenţii ca să nu anulezi nişte funcţii importante sau ca să le modifici aiurea. Dar poate vrem să ştim şi noi în ce parametri funcţionează motorul, dacă aprinderea e ok, dacă avem compresie pe cilindrul 4. Să fie, dom’le, la liber.

Am mai vrea un parbriz ca-n filmele cu FBI şi CIA, pe care să putem vedea fişiere video, pe tot parbrizul sau numai în zona pasagerului din dreapta (stânga la englezi). Dar nu un LCD pe care să vedem drumul din faţă via camera de luat vederi.

Nişte suflante cu aer cald şi măturici care să coboare din podeaua maşinii, să topească zăpada şi gheaţa şi să cureţe totul din jurul roţilor ca să nu dăm la lopată.

Pentru cei care fac prostii, ar fi bun un sistem care să-i facă vedete în trafic. Atunci când încalci regulile de circulaţie – dacă tot ai pe maşini camere şi GPS-uri care citesc limitările de viteză şi interdicţii în anumite zone – , maşina să înceapă să dea semnale prin avarii şi să claxoneze ca nebuna ca să te ştie toată strada că ai încălcat regulile. Dacă mergem mai departe într-o societate black mirror, nu ar fi rău trimiterea unui semnal către poliţie şi către firma de asigurări, cu încălcarea legilor de circulaţie.

Pentru alimentări în benzinării şi taxe pentru sectoare de drum, ne-am gândit că ar fi bun un chip ca cel de pe card-urile pe care să-l ai în numărul de la maşină şi să plăteşti direct cu el, fără să mai stai la casă sau la ghişee. În acelaşi sistem ai putea să plăteşti şi impozitul.

Nu în ultimul rând, ar fi bun un roboţel ca emblema sistemului de operare Android. Un roboţel care să facă pene, să spele maşina, să alimenteze şi pe care să-l iei de companion pe locul din dreapta la drum lung dacă mergi singur.  

95, 98 sau 100. Ce înseamnă cifra octanică şi ce carburant e optim pentru motorul tău?

Autor Alexandru Banu

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide