Bruce Dickinson

Solistul Bruce Dickinson a pornit alături de Iron Maiden din blockstart-ul rock-ului contemporan cu distorsiuni grave, care îi înnebunesc şi astăzi pe vecini şi terorizează maidanezii din faţa blocului.

Bruce Dickinson Bruce Dickinson
După mai bine de trei decenii în care concertele şi-au pierdut numărul de ordine, vocalul trupei istorice pilotează avioane de linie şi nu numai. Cine şi-ar fi imaginat că una dintre cele mai mari voci din toate timpurile va pilota un AN2 la Aero GP-ul de la Tuzla? Cei care au sperat, au primit la faţa locului nu doar autografe pentru posteritate, ci şi un show fantastic, a cărui condică de prezenţă a fost semnată mai ales de către Bruce Dickinson.

ProMotor: Nu ne spune că ai renunţat la rock pentru pilotaj!

Dickinson: Nu, nici gînd, niciodată nu voi renunţa la muzica rock, dar nici la pilotaj. Le duc mai departe cap la cap.

ProMotor: Ai mai fost cîndva prin Romănia?

Bruce Dickinson: Niciodată, ştiu că are legături strînse cu Dracula şi Ceauşescu (rîde).

ProMotor: De unde pînă unde această pasiune?

Dickinson: Păi una dintre meseriile mele este cea de pilot. Naşul meu a activat în forţele militare aeriene şi de la el am moştenit microbul.

ProMotor: Ştim că ai fost angajat un an şi jumătate în armată şi nu prea ţi-a plăcut.

Dickinson: Da, nu mi-a plăcut, fiindcă în armată încearcă să te omoare (rîde). În armată cam pierzi timpul şi bei pînă cazi jos. Armata are mai multe în comun cu rock‘n’roll-ul.

ProMotor: Atunci, e clar că tu nu bei, din moment ce pilotezi, nu?

Dickinson: De ce? Şoferii nu beau şi conduc în acelaşi timp? (rîde). Glumesc, desigur. Dar beau după zbor.

ProMotor: Am văzut într-un documentar că ai condus pînă şi tancuri...

Dickinson: Am condus de toate, de la locomotive cu aburi, pînă la, iată, avioane.

ProMotor: Ai un avion?

Dickinson: Da, unul vechi de 60 de ani. Cînd nu-l pilotez pe acela, mă retrag în Boeing-ul 747 al companiei de zbor.

ProMotor: Ce alte avioane ai mai pilotat?

Dickinson: Boeing 737, 757 şi tot felul de avioane de agrement.

ProMotor: Cum se numeşte compania ta de zbor?

Dickinson: Strait US. Avem 10 avioane care zboară spre cele mai interesante destinaţii, cum ar fi Kazahstan sau Africa.

ProMotor: Ai întîmpinat vreodată probleme în timpul unui zbor?

Dickinson: Desigur, dar nu foarte mari. Ştiţi cum e, aţi călătorit şi voi, nu o dată, ci de mai multe ori. Mîncarea e proastă cîteodată, băutura expirată... un pretext pentru a ţi se da salarii mari (rîde).

ProMotor: Cînd ai zburat ultima oară?

Dickinson: Nu au trecut nici două zile de cînd am pilotat 15 ore.

ProMotor: Şi nu eşti obosit?

Dickinson: Nu! Am dormit, nu m-am îmbătat, sînt gata să o iau de la capăt.

ProMotor: Şi timp pentru a fi rockstar cînd mai ai?

Dickinson:
Cînd merg cu bicicleta prin Londra (rîde). Am avut cîteva concerte cu Iron Maiden anul acesta, dar greul va veni anul viitor. Bine, să fim serioşi, impropriu spus “greu”. Este o plăcere. Atunci chiar simt că trăiesc.

ProMotor: Vreo veste, ceva, legată de concerte?

Dickinson: Acum nu ştiu, încă lucrăm la lista cu ţări pentru vara viitoare. În schimb, ştiu că vom avea o conferinţă de presă în curînd.

ProMotor: Îţi plac avioanele fiindcă sînt construite din fier? (n.r.: “Iron Maiden”)

Dickinson: Nu sînt din fier, nu ar mai zbura în condiţiile de astăzi. Mai nou, sînt din aliaje.

ProMotor: Ai zburat cu vreun avion militar?

Dickinson: Nu încă. Am zburat cu ceva oarecum similar, un hawker hunter, cam 20 de minute. Senzaţia este extraordinară.

ProMotor: Colegii de trupă au şi ei asemenea pasiuni?

Dickinson: Drama este că Nicko (toboşar), un pilot extraordinar, s-a lăsat de zboruri şi s-a apucat de golf (rîde). Am încercat să-l înţeleg, dar nu am reuşit. Pur şi simplu nu pot practica acest sport, mi se pare o mare pierdere de timp.

ProMotor: Chiar aşa de plictisitor ţi se pare?

Dickinson: Nu mi se pare, ci este. Loveşti o fracţiune de secundă şi alergi după mingea aia nenorocită douăzeci de minute.

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.