Cresc toate contribuţiile, mai puţin salariile. Posibil şi alocaţiile cu un procent important

Vom avea din ce în ce mai puţini bani

Cresc toate contribuţiile, mai puţin salariile. Posibil şi alocaţiile cu un procent important Cresc toate contribuţiile, mai puţin salariile. Posibil şi alocaţiile cu un procent important

Firea face, în sfârşit, ceva vizibil: majorează taxele şi impozitele locale. Consiliul General al Municipiului Bucureşti se reuneşte, de la ora 15.00, pentru a aviza creşterea impozitelor şi taxelor locale, începând cu anul 2019. 

 

Potrivit unuia dintre proiecte, mai multe taxe şi impozite locale în municipiul Bucureşti ar urma să crească începând cu anul 2019.

În expunerea de motive sunt invocate prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit cărora în cazul oricărui impozit sau oricărei taxe locale sumele se indexează anual, până la data de 30 aprilie, ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior.

50 de cişmele publice ar putea fi instalate în Bucureşti, în cazul în care CGMB va adopta proiectul tehnic aferent obiectivului de investiţii “Reţeaua metropolitană de cişmele publice”.

CITEŞTE AICI CU CÂT VOR FI MAJORATE ALOCAŢIILE DE HRANĂ

 

 

 

 

 

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.