Kia XCeed este un automobil care combină un SUV cu un hatchback – GALERIE FOTO

Autor: Marius Vişan acum 6 luni Știri

Kia XCeed este noul CUV urban (crossover utility vehicle) al Kia Motors, un automobil care combină stilul practic al unui SUV compact cu pachetul de funcţionalităţi şi manevrabilitatea sportivă a unui hatchback.

XCeed oferă o serie de funcţionalităţi avansate pentru siguranţă, conectivitate şi infotainment, fiind astfel unul dintre automobilele cele mai avansate din punct de vedere tehnologic din clasa CUV. Propulsat de o gamă de motoare supra-alimentate, este şi unul dintre cele mai eficiente automobile.

Designul exterior a lui Kia XCeed

Faţa şi spatele automobilului reprezintă o îndepărtare de la aspectul modelului de familie Ceed convenţional, diferenţiind astfel modelul XCeed de fraţii săi. Cu o lăţime de 1.826 mm (cu 26 mm mai lat decât modelul Ceed în cinci uşi), noul CUV are o faţă mai îndrăzneaţă, cu o grilă mai proeminentă şi ”guri” de admisie a aerului mai mari.

Blocurile optice sunt complet re-desenate, semnătura de lumini LED, de tip ‘ice cube’ a modelului Ceed prezentându-se într-o formă mai angulară şi având deasupra semnale de schimbare a direcţiei înguste, care curg înapoi către aripile roţilor. Garda la sol a modelului XCeed este de 174 mm când rulează pe jantele de 16 inch şi 184 mm când rulează pe jantele de 18 inch, reprezentând o creştere cu până la 42 mm faţă de hatchbackul Ceed. 

În interior, Kia XCeed are un sistem de infotainment cu ecran touchscreen ”plutitor” se află în centru planşei de bord, în timp ce partea îngustă a panoului de comenzi oferă un set de butoane cu contact tactil pentru controlul volumului audio, încălzire şi ventilaţie.

Design interior alcătuit din materiale de calitate

Interiorul este finisat cu materiale sofisticate, plăcute la atingere, iar planşa de bord are elemente finisate in stil crom satinat. Cumpărătorii pot alege dintr-o gamă de tapiţerii din material textil, piele sintetică sau piele naturală.

Propulsat de o gamă de motoare supra-alimentate – cu variante plug-in disponibile în viitor Kia XCeed este propulsat de o gamă de motoare turbo, oferind clienţilor câteva alegeri pentru a le satisface toate nevoile.

Trei motoare turbo cu injecţie directă pe benzină (T-GDi) sunt disponibile. Motorul în trei cilindri, de 1.0 litri T-GDi produce 120 CP şi oferă un cuplu de 172 Nm, în timp ce motorul turbo în patru cilindri T-GDi produce 140 CP şi oferă un cuplu de 242 Nm. Motorul T-GDi high power de 1.6 litri regăsit pe modelul Ceed GT şi ProCeed GT este de asemenea disponibil pentru modelul cel mai puternic XCeed.

Oferind o putere de 204 CP şi un cuplu de 265 Nm de-a lungul unei plaje mari de turaţii, motorul de 1.6 litri T-GDi se potriveşte perfect abilităţii automobilului de a face faţă oricăror tipuri de călătorii.

Kia XCeed este disponibil de asemenea cu două propulsoare Smartstream – cele mai curate motoare diesel produse de Kia şi cele mai eficiente din gamă. Motorul Smarstream de 1.6 litri este oferit în variantele de putere de 115 CP şi 136 CP.

Exceptând motorul de 1.0 litri T-GDi, toate motoarele pot fi cuplate fie la transmisia manuală cu şase trepte, fie la transmisia automată cu şapte trepte şi dublu ambreiaj. 

Sistemele de propulsie electrice vor fi oferite pe acest model începând din 2020

Ca şi alte modele din portofoliul Kia, sistemele de propulsie electrice, cu emsii reduse – incluzând opţiunile plug-in hybrid şi mild hybrid de 48 V – vor fi lansate pe gama XCeed în cursul anului 2020.

Producţia noului Kia XCeed va începe în luna august, la fabrica Kia din Žilina, Slovacia, pe aceeaşi linie de producţie a modelelor Kia Ceed hatchback, Ceed Sportswagon şi ProCeed. 

Fiecare model va beneficia de garanţia unică Kia, de 7 ani, 150.000 kilometri, oferită standard.
 

 



Comentarii
Inchide