Noutăţile RCA: plata în rate, suspendare la nevoie şi altele

Autor: Marius Vișan 19 mai 2016 Știri auto
Noutăţile RCA: plata în rate, suspendare la nevoie şi altele

 


Noile prevederi ce vizează proiectul de lege al asigurărilor RCA au fost unele dintre cele mai dezbatute acte normative, aici existand numeroase elemente de noutate, a declarat, miercuri, Marius VORNICEANU, Vicepresedinte – Sectorul asigurari, ASF, scrie 1asig.ro.

„S-a constituit un grup de lucru la nivelul ASF. Am avut ca parteneri reprezentanti ai consumatorilor, ai transportatorilor. Bineinteles, alaturi de noi au fost UNSAR, UNSICAR, dar si o serie de alte entitati din Romania care au avut o contributie importanta”, a specificat acesta.

Aceste elemente de noutate ale noului proiect de lege sunt:

1. Decontarea directa: „Persoana prejudiciata are dreptul sa inainteze cererea de despagubire catre asiguratorul RCA sau catre propriul asigurator RCA in cazul compensarii directe, in cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea RCA sau catre BAAR, in cazul producerii unui risc acoperit de acesta in conditiile prevazute de prezenta lege.”

Marius VORNICEANU considera ca decontarea directa poate fi introdusa cu un caracter facultativ. Iar pe masura ce piata se va dezvolta si companiile se vor alinia standardelor impuse, decontarea va fi acceptata de multe companii. Potentialele riscuri sunt legate de cresterea costurilor, in contextul imbunatatirii calitatii serviciilor.

2. Posibilitatea suspendarii politei pe perioada neutilizarii vehiculului: „Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a incheiat un contract RCA pe perioada suspendarii dreptului de circulatie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizarii vehiculului; in situatia producerii riscului pe perioada suspendarii contractului RCA, asiguratorul este obligat la plata despagubirii , acesta avand drept de regres impotriva persoanei vinovate de producerea accidentului; procedura suspendarii se stabileste prin reglementari comune ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor si A.S.F.”

Oficialul ASF a precizat ca, din punctul de vedere al asiguratorilor, acest lucru poate afecta rentabilitatea societatilor si punerea in aplicare poate fi destul de greoaie.

De asemenea, Marius VORNICEANU a subliniat ca, in acest caz, este sustinatorul unor sanctiuni corespunzatoare pentru cei care vor circula fara polite RCA. „Aceasta facilitate va fi destul de greu de aplicat chiar si pentru proprietarii de autovehicule – persoane fizice sau juridice. Eu cred ca daca regulile sunt foarte clare si sanctiunile sunt pe masura, nu cred ca aceasta reglementare va avea un impact mare”, a adaugat el.

3. Posibilitatea incheierii politei si pe perioade mai mici (ex. 1/3 luni): „Contractul RCA se incheie pe o perioada de la o luna la 12 luni, multiplu de o luna, in functie de optiunea asiguratului. „

Aceasta schimare presupune modificari in sistemele IT (flexibilizarea perioadei de emitere+calcul prima), dar si adaptarea/modificarea sistemului bonus/malus.

Marius VORNICEANU atrage atentia ca preturile politelor incheiate pe perioade mici pot creste, ca urmare a aparitiei unor costuri suplimentare de administrare, emitere a politei etc.

4. Posibilitatea platii in rate politei RCA: „Plata primelor de asigurare se face integral sau in rate conform acordului dintre asigurat si asiguratorul RCA; contractul RCA produce efecte si in cazul in care rata primei de asigurare nu a fost platita la termenul convenit intre asigurat/contractant/utilizator si asiguratorul RCA, daca asiguratorul RCA nu si-a exercitat dreptul de reziliere a contractului RCA; contractul RCA constituie titlu executoriu pentru ratele scadente si neachitate.”

In acest caz, asigurarea este valabila inclusiv pe perioada cand asiguratul nu isi plateste ratele (pana la momentul rezilierii contractului).

5. Clasa bonus/malus poate lua in calcul istoricul soferului. Posibilitatea utilizarii tehnologiilor telematice: „Pentru determinarea sumei reprezentand prima de asigurare, asiguratorul RCA poate lua in calcul istoricul daunelor platite, in ultimii 5 ani, pentru accidente produse prin intermediul vehiculului asigurat, precum si utilizarea unor tehnologii de tip telematics.

Criteriile de aplicare pentru sistemul bonus/malus sunt cele prevazute in reglementarile A.S.F. Clasa bonus/malus poate lua in calcul istoricul soferului si nu numai combinatia sofer – vehicul. Informatiile privind istoricul soferului sunt cele aflate in baza de date cu asigurarile obligatorii de raspundere civila auto incheiate pe teritoriul Romaniei – CEDAM.”

Aceasta reglementare asigura o acuratete mult mai mare in cuantificarea riscului si implica schimbari semnificative in CEDAM, inclusiv necesitatea obtinerii si centralizarii de informatii suplimentare privind istoricul soferului.

Marius VORNICEANU a precizat ca este adeptul introducerii unei noi formule de calculare a RCA in functie si de istoricul soferului, in care sa se ia in calcul si sanctiunile din Codul rutier – amenzile de circulatie – deoarece toate aceste reguli incalcate de sofer reprezinta riscuri suplimentare. Astfel, soferii care un comportament necorespunzator in trafic vor fi sanctionati in mod corespunzator cu tarife mai mari.

De asemenea, aceasta reglementare poate duce si la reducerea semnificativa a numarului de accidente prin responsabilizarea soferilor.

6. Despagubiri pentru vatamari corporale pe baza unor tabele cu puncte traumatice: „Stabilirea despagubirii pe cale amiabila se realizeaza pe baza urmatoarelor criterii generale de evaluare.

Despagubirile cuvenite persoanelor prejudiciate ca urmare a vatamarii integritatii corporale ori a sanatatii persoanelor se evalueaza pe baza punctajului obtinut prin insumarea punctelor, comunicat de catre Institutul National de Medicina Legala si prevazut in reglementarile A.S.F. […]

Stabilirea despagubirii pe cale judecatoreasca se realizeaza pe baza probelor cu caracter medical, medico-legal, psihologic, statistic, precum si in concordanta cu jurisprudenta din Romania.”

In acest caz, punctajul pe baza tabelului intocmit de I.M.L. se utilizeaza pentru despagubirea pe cale amiabila, insa Nu exista limitari imperative pentru despagubirile pe cale judecatoreasca.

Marius VORNICEANU a explicat ca daca exista un punctaj pentru a limita despagubirile se reduc si costurile companiilor de asigurari, ceea ce va conduce la reducerea tarifelor RCA.


 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide