Pregătiţi-vă pentru rivalul ”Made in China” al lui VW Golf: noul Chang’an Eado XT

Autor: Oraan Mărculescu 08 apr. 2013 Știri auto

Compania auto chineză Chang’an nu e un nume chiar nou, dar e clar mai puţin cunoscut pe Bătrânul Continent decât altele. Totuşi, publicul european a făcut cunoştinţă cu modele ale firmei chinezeşti chiar la Salonul Auto Frankfurt 2011, unde în standul producătorului a tronat modelul Eado.

Ei bine, noul Chang’an XT nu e altceva decât versiunea hatchback a lui Eado, o versiune care îşi face debutul oficial la Salonul Auto Shanghai 2013, a 15-a sa ediţie desfăşurându-se între 21 şi 29 aprilie.

Din primele informaţii despre Chang’an XT, ştim că motorul care va fi oferit pe piaţa chineză la început este un turbo de 1,5 litri şi peste 130 CP, ulterior în gamă urmând a fi propus şi un motor de 1,6 litri. Ceva mai târziu va urma o versiune hibridă, dar şi opţiunea unei cutii de viteze automate cu dublu ambreiaj.

Chang’an XT e o maşină concepută în diverse locuri de pe glob (Marea Britanie, SUA şi Beijing), fiind gândită ca o maşină globală. Lucru reflectat de designul echilibrat, modern şi care reuşeşte să scape de ”chinezismele” acuzate de multă lume. De asemenea, interiorul promite un aspect şi o calitate peste aşteptări, precum şi un nivel de dotări foarte bogat.

Rămâne de văzut când va decide producătorul chinez să aducă noul Chang’an XT şi pe piaţa europeană, unde şi cei de la Qoros au planuri ambiţioase. Deocamdată, ce credeţi:

ESTE CHANG’AN XT O ALTERNATIVĂ LA VOLKSWAGEN GOLF?

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide