Timbrul de mediu, această taxă de protecţie penibilă şi exemplu al incompetenţei! Nesimţire sau prostie?

Guvernul persistă cu o încăpăţânare demnă de analiza psihiatrilor cu o taxă aşa-zis de poluare auto gândită pe brânci, fără argumente pertinente şi cu un iz puternic de taxă de protecţie a unor interese fără legătură cu realitatea economică. Singura schimbare serioasă: denumirea taxei auto. În rest, timbrul de mediu rămâne dovada incapacităţii autorităţilor de a reacţiona competent.

Timbrul de mediu, această taxă de protecţie penibilă şi exemplu al incompetenţei! Nesimţire sau prostie? Timbrul de mediu, această taxă de protecţie penibilă şi exemplu al incompetenţei! Nesimţire sau prostie?

Doamna Rovana Plumb, ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, cred că nu prea înţelege ce ar trebui să fie timbrul de mediu. Dar am impresia că nu prea înţelege nici inepţia propunerii de acum pentru timbrul de mediu.

Şi asta deoarece pun pariu pe ce vreţi că de noile formule ale taxei auto s-au ocupat alte persoane din cadrul ministerului, iar doamna ministru e doar o portavoce neutră, care comunică în mass-media ceea ce îi spun consilierii despre noua taxă auto. Fără a înţelege prea bine despre ce vorbeşte sau ce implicaţii ar avea acestă taxă de poluare falsă.

În primul rând, ca avocat al maşinilor electrice şi ecologice în general, am o întrebare pentru doamna ministru: ce maşină electrică găsiţi la preţul de 7.000 de euro în România? (este vorba despre o declaraţie publică făcută recent de doamna ministru la televizor).

Dacă vă referiţi la Renault Twizy, surpriză: la noi acest vehicul electric nu este considerat maşină, ci quadriciclu. Un fel de scuter, dar cu patru roţi. În cazul în care cei de la RAR schimbă regulile omologării, aţi putea avea dreptate. Dar acest lucru nu s-a întâmplat încă. Prin urmare, Twizy nu se regăseşte în oferta Renault în România.

Aşa că ţin să vă informez că, în România, la această oră, cea mai ieftină maşină electrică este Mitsubishi i-MiEV, cu un preţ de pornire de 36.640 euro. Bonusul guvernamental de 2.500 euro reprezintă sub 10% din valoarea maşinii (6,8%, mai exact), adică frecţie la picior de lemn privind atragerea celor interesaţi de maşini electrice.

Renault Zoe, lansat recent pe unele pieţe din Europa, are în Franţa un preţ de bază de 20.700 euro, fără a lua în seamă bonusul guvernamental (de 7.000 de euro, adică de trei ori mai mare decât cel propus la noi!). La noi, prin ”generozitatea” ministerului, ar costa peste 18.000 de euro, la care se mai adaugă preţul abonamentului la baterii. Încurajator, ce să spun!

Cum rămâne cu maşinile hibride şi, mai ales, hibride plug-in? Nu mai aduc acum în discuţie decizia eronată a celor de la RAR, care consideră Opel Ampera o maşină hibrid, la fel ca Toyota Prius, de exemplu. Asta deşi Ampera are propulsie strict electrică, maşina fiind dotată cu un sistem range-extender constând într-un motor-generator pe benzină.

Doamna ministru, în caz că nu ştiaţi, şeful dumneavoastră, primul ministru Victor Ponta, şi-a cumpărat o maşină hibridă. Cine vrea să-i urmeze exemplul să înţeleg că nu va beneficia de un bonus eco?

Cea mai ieftină maşină hibrid de la noi este acum Toyota Yaris Hybrid, al cărei preţ de pornire este de circa 16.000 euro. Cu un bonus de 2.500 euro am vorbi de o sumă de 13.500 euro, mult mai tentantă. Şi care i-ar convinge şi pe alţii să aducă hibride mai ieftine, de exemplu Honda Jazz Hybrid.

Dar, pentru moment, nu maşinile eco sunt cea mai importantă problemă. Ci maşinile second hand. Atât cele care urmează să fie aduse din afară, cât, mai ales, cele care deja circulă şi sunt înmatriculate în România.

Ia să vedem cât de inept este noul timbru de mediu în acest caz - PE URMĂTOAREA PAGINĂ

Citeşte mai departe în pagina următoare »

Poti sa te opui oricand si fara justificare prelucrarii datelor tale personale in scop de marketing direct, prin trasmiterea catre MEDIAFAX GROUP SA (prin accesarea formularului de contact la adresa privacy@m.ro sau ne poti trimite pe adresa postala o solicitare scrisa, datata si semnata in acest sens. In acest caz, solicitarea ta va fi inaintata catre departamentul specializat al MEDIAFAX GROUP SA; este posibil sa primesti un mesaj prin care se confirma ca optiunea a fost notata, precum si orice alte informatii necesare, dupa caz.