Iată maşina de WTCC a lui Sébastien Loeb: Citroën C-Elysée WTCC M43

Autor: Oraan Mărculescu 25 iul. 2013 Alte sporturi

În viaţa de zi cu zi, Citroen C-Elysee e promovat ca o berlină accesibilă şi nepretenţioasă, cu tendinţe low-cost şi destinată în primul rând aşa-ziselor pieţe emergente. Rivalii săi principali sunt Skoda Rapid, dar şi noua Dacia Logan.

Prin urmare, o maşină la care nimeni nu s-ar gândi că ar putea avea pretenţii de maşină de curse, nu? Greşit – oficialii francezi exact la asta s-au gândit, aşa încât au ales C-Elysee ca bază pentru campionatul WTCC.

Evident, maşina care va fi preparată pentru pistă nu prea mai are în comun cu maşina de serie decât numele şi unele detalii de design, pentru promovarea imaginii. În rest, însă, caroseria, structura de rezistenţă, motorul şi celelalte componente sunt total altele.

Varianta de curse va fi dotată cu motorul turbo de 1,6 litri, cunoscut deja de pe Citroen DS3 Racing, de exemplu. Însă modificările vor fi extreme, puterea ridicându-se la 380 CP, iar cuplul la 400 Nm – adică aproape dublu faţă de cei 200 CP şi 275 Nm ai motorului de serie…

Demersul francezilor are, totuşi, şanse destul de mari din punct de vedere marketing, deoarece la volanul maşinii de curse se va afla nimeni altul decât Sebastien Loeb, multiplul campion mondial din WRC. Acesta face o schimbare majoră în cariera sa, iar sezonul WTCC din 2014 ne va demonstra dacă pasul făcut a fost inspirat.

Voi ce credeţi:

VA AVEA SUCCES LOEB CU NOUL CITROEN ÎN WTCC?

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide