Formula 1: Ferrari țintește o nouă „dublă” în Marele Premiu al Arabiei Saudite

Autor: Mihai Morcovescu 25 mart. 2022 Știri auto

În acest week-end, circuitul de la Jeddah va găzdui Marele Premiu de Formula 1 al Arabiei Saudite, a doua etapă de Formula 1 din 2022. În urmă cu o săptămână, în Bahrain, Ferrari a avut un start fulminant de sezon, reușind „dubla” prin Charles Leclerc și Carlos Sainz. „Scuderia” anunță că va încerca și la Jeddah să obțină aceeași performanță, iar valoarea piloților și monopostul F1-75 le dă dreptul să spere la acest deziderat.

Hamilton s-a impus în cursa saudită de anul trecut în fața lui Max Verstappen. Cei doi au luptat cu titlul pe masă la Abu Dhabi, iar olandezul avea să se încununeze campion mondial.

Charles Leclerc este cotat cu prima șansă la victorie

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Charles Leclerc a câștigat cursa de la Sakhir, bifând a treia victorie din carieră. Plecat din pole-position, monegascul l-a devansat pe colegul său, spaniolul Carlos Sainz. Astfel, Ferrari a reușit prima „dublă” din ultimii trei ani, după cea obținută la Singapore (2019).

În schimb, ambii piloți Red Bull au fost nevoit să abandoneze în ultimele tururi ale cursei din bahrain. Atât campionul mondial en-titre Max Verstappen, cât și Sergio Perez s-au retras din cauza unor probleme tehnice.

Oficialii team-ului austriac au dezvăluit că ambele monoposturi au avut aceeași problemă, și anume lipsa de presiune a combustibilului. Cantitatea de carburant era cea corectă, însă un vid a împiedicat pompele să-l tragă și să-l livreze către motor.

De aceea, cursa de duminică de la Jeddah ar putea reprezenta ocazia revanșei în fața rivalilor de la Ferrari. Misiunea celor de la Red Bull nu va fi, însă, deloc ușoară. Piloții de la Mercedes-AMG, Lewis Hamilton și George Russell, stau la pândă. La fel au făcut-o aceștia și în Bahrain, unde au încheiat pe locurile 3, respectiv 4.

O știre de ultimă oră anunță că Sebastien Vettel (Aston Martin) va lipsi și de la startul cursei de la Jeddah din cauza Covid-19. Pilotul german a ratat Grand Prix-ul de la Sakhir din același motiv, iar locul lui a fost luat de compatriotul său Nico Hulkenberg.

Charles Leclerc este văzut de casele cu prima șansă la victorie cu o cotă de 2.35. El este urmat de Verstappen (2.50) și Sainz (8.00). Astăzi sunt programate primele două sesiuni de antrenamente libere. Prima va începe la ora 16:00, iar cea de-a doua la ora 19:00. A treia sesiune de antrenamente cronometrate va avea loc mâine de la ora 16:00.

Calificările sunt programate tot sâmbătă, cu începere de la ora 19:00. Startul cursei de la Jeddah se va da duminică, la ora 20:00. (toate orele sunt pe fusul orar al României). Cursele de Formula 1 vor fi transmise în România în direct pe Digisport, Telekom Sport și Look Sport.

Sursa: Formula 1

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Formula 1


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide