Raliul Ţara Bârsei din cadrul CNR Dunlop 2008

Autor: Oraan Mărculescu 27 aug. 2008 Raliuri

Raliul Tara Barsei Seat - Mobil 1Finlandezii Jarkko şi Lukka se află la 3 raliuri distanţă de titlul de cel mai bun cuplu de piloţi din România. Programată de FRAS (Federaţia Română de Automobilism Sportiv) între 29-31 august, cea de a şasea etapă a Raliului CNR Dunlop 2008 va avea loc la Braşov pe o distanţă de 380 km şi va aduna la start 73 de echipaje. Dacă luăm în considerare situaţia din Raliul Sibiului Pirelli, când doar 45 din 63 de echipe înscrise au luat startul, ar putea avea loc abandonuri înainte de începerea competiţiei şi la Braşov, cele două raliuri fiind primele de macadam din acest an.

Concurenţii vor avea de înfruntat 8 probe speciale pe o distanţă de aproximativ 145 km, porţiune pe care ar putea avea loc multe abandonuri. În prima zi se vor desfăşura primele 6 probe, pentru ca în a doua zi să urmeze problele speciale Azuga şi Predeal, fiecare prevăzute cu câte o singură trecere.

În prezent, în clasamentul general, liderii finlandezi Jarkko Miettinen şi Lukka Mikko, care evoluează pe un Mitsubishi Evo 9 cu numarul 101, sunt urmaţi pe locul secund de cuplul de piloţi Dan Gîrtofan şi Adrian Berghea, care evoluează  cu numarul 1 pe un Subaru Impreza N12. După etapa de macadam de la Braşov mai urmează ultimele două etape, Raliul Clujului şi Raliul Iaşiului, ce vor avea loc în spetembrie, respectiv octombrie. În total în CNR Dunlop sunt 4 etape de asfalt şi 4 de macadam. 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Citește și...



Comentarii
Inchide