2024: De la ce vârstă au voie copiii pe scaunul din față? Amenda ajunge la aproape 1.000 de lei

Autor: Radu Țuțulan 23 ian. 2024 Știri auto
2024: De la ce vârstă au voie copiii pe scaunul din față? Amenda ajunge la aproape 1.000 de lei

Mulți părinți nu țin cont de lege sau de siguranța copiilor și îi lasă pe cei mici să stea pe scaunul din față, fără să realizeze că pun în pericol viața acestora. În astfel de situații, șoferii pot primi amenzi de aproape 1.000 de lei.

Copiii pot circula în mașină doar într-un scaun special, iar până la o anumită vârstă trebuie să fie supravegheați și de un alt adult, în afară de șofer, aflat pe bancheta din spate a mașinii.

Dar, pe măsură ce înaintează în vârstă, cei mici își doresc să stea pe locul din față. Iar unii părinți le permit asta, deși este și periculos și ilegal, în anumite situații.

De la ce vârstă pot sta copiii pe scaunul din față

Statisticile arată că, în cazul unui accident de circulație, ocupantul locului din dreapta este cel mai vulnerabil la traumatisme. Iar pasagerii din spate care nu poartă centura de siguranță, în special copiii, sfârșesc tragic.

În momentul impactului, aceștia se pot izbi violent de spătarul scaunelor din față sau pot fi aruncați în afara mașinii.

De aceea, legislația rutieră stabilește că vârsta de la care copiii pot să călătorească pe locul din dreapta față al mașinii este de 12 ani. Dar, aceștia trebuie să aibă cel puțin 1.50 metri înălțime.

În plus, legea prevede ca orice copil să fie fixat cu o centură de siguranță, ajustată în funcție de greutatea sa, care să nu treacă peste gât sau gură.

Ce obligații are un șofer când se află cu un copil în mașină

Atunci când un șofer transportă cu mașina un copil, trebuie să țină cont de mai multe reguli.

Legea circulației prevede la Art. 97 următoarele obligații:

  • copiii cu o înălțime de până la 135 cm pot fi transportați în autovehicule echipate cu sisteme de siguranță pentru conducător și pasageri […] doar dacă sunt fixați sau prinși cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul;
  • copiii cu o înălţime de peste 135 cm pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă doar dacă poartă centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feței ori dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul;
  • transportul copilului în condițiile prevăzute anterior se realizează pe locurile din spate ale autovehiculului. În cazul copilului în vârstă de până la 3 ani, transportul se realizează sub supravegherea unei persoane, alta decât conducătorul de autovehicul.

Amendă de aproape 1.000 de lei pentru cei care lasă copiii pe scaunul din față

În cazul nerespectării prevederilor Codului Rutier cu privire la transportarea minorilor cu automobilul șoferii pot fi amendați.

Autoritățile au stabili sancțiuni cuprinse între 660 și 825 de lei pentru încălcarea acestor legi. În plus, șoferul va primi și 3 puncte de penalizare.

Dar, dincolo de aceste sancțiuni, siguranța copiilor este pe primul plan. De aceea sunt impuse aceste reguli de transport, pentru a-i feri pe cei mici de situații periculoase. Scaunele și harnașamentele pentru copii sunt concepute special pentru a le oferi o protecție suplimentară în cazul unui accident.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Radu Țuțulan
Radu Țuțulan
Radu Țuțulan este licențiat în Științe Politice, fiind absolvent al Școlii Naționale de Științe Politice și Administrative (SNSPA). Primii pași în jurnalism i-a făcut în 2005, când încă nu terminase liceul. S-a angajat întâi la o micuță redacție de știri tv din București, au ... citește mai mult

Comentarii
Inchide