30 de mașini de colecție descoperite într-un hambar din Franța vor fi scoase la licitație (cu video)

Autor: Mihai Morcovescu 23 iun. 2022 Știri auto

O descoperire incredibilă a avut loc în Franța, unde 30 de mașini de colecție au fost găsite într-un hambar abandonat. Exemplarele, unele dintre ele piese extrem de rare, nu sunt într-o stare foarte bună, însă vor fi restaurate și apoi vândute la licitație de casa de licitații de lux Artcurial.

Cea mai valoroasă mașină este un Talbot Lago T26 coupe-cabrio din 1953

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Colecția de mașini de epocă, ce datează de la jumătatea secolului trecut, i-a aparținut unui inginer francez, Pierre Heron. Acesta a adunat cele aproximativ 30 de modele între anii 1965 și 1973 și numără, între altele, modele clasice franceze și spaniole rare din anii 1920.

Se spune că Heron s-a îndrăgostit de automobile la vârsta de 14 ani, după ce a vizitat pentru prima dată Salonul Auto de la Paris. La un moment dat, mașinile nu au mai încăput în acest hambar, curte și magazie și de aceea a cumpărat un cinematograf vechi în satul său unde a depozitat acolo câteva dintre exemplare.

Cel mai valoros exemplar din această colecție este un Talbot Lago T26 coupe-cabrio din 1953. Acesta a fost restaurat și arată fix cum era atunci când a fost cumpărat de inginerul francez. Mașina a fost fabricată în doar 15 exemplare.

Lângă acesta, la etaj au mai fost găsit mai multe exemplare Delahaye. Unul dintre acestea, un 135 M Cabriolet „El Glaoui” de la Figoni & Falaschi, a fost produs în 1948 și  este una dintre cele 18 decapotabile construite vreodată.

De asemenea, au fost găsite șapte modele Hotchkiss-Grégoire cu tracțiune față și un coupe Salmson 2300 din 1953. Acesta este ultimul model produs înainte de vânzarea către Renault în urma falimentului din 1957. Un coupe Hispano-Suiza Type 49 din 1928 este singurul vehicul non-francez din această colecție.

Din această colecție, doar 24 de mașini vor fi scoase la licitație de casa Artcurial, în luna iulie. Prețurile vor fi situate în jurul valorii de 200.000 de euro deoarece unele mașini sunt într-o stare vizibilă de degradare și necesită ample lucrări de restaurare.

Te invităm să urmărești filmulețul de mai jos și să admiri colecția impresionantă de mașini de colecție.

Sursa: Hotcars

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Hotcars.com


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide