A început ridicarea mașinilor în sectorul 5. Sunt 335 de mașini în pericol

Autor: George Cristea 19 nov. 2020 Știri auto

A început ridicarea mașinilor în sectorul 5, potrivit unui anunț al municipalității. Sunt 335 de mașini pe lista de ridicare, iar primele mașini au ajuns deja în spațiul de depozitae al Primăriei sectorului 5.

Intră în Galeria FOTO

Tot mai multe primării de sector din București au demarat operațiunea de eliberare a spațiului public de mașinile vechi sau abandonate. După ce în vară am văzut această operațiune derulându-se în sectoarele 2 și 4, acum este rândul sectorului 5 să anunțe o operațiune asemănătoare.

Într-o postare pe Facebook, Primăria Sectorului 5 anunță ridicarea mașinilor abandonate și cele cu proprietar neidentificat de pe străzile din sector. Autoturismele ridicate și bunurile din interiorul acestuia vor fi inventariate, expertizate, ridicate, transportate și depozitate prin grija Direcției Generale de Poliție Locală Sector 5. Depozitarea se va face în locul special amenajat din Drumul Cooperativei nr. 75B, Sector 5.

A început ridicarea mașinilor în sectorul 5. Ce trebuie să știe deținătorii de mașini

Potrivit anunțului primăriei, sunt ridicate doar mașinile abandonate și cele declarate fără stăpân, care fac obiectul Legii nr.421/2002, nu și cele parcate neregulamentar. Proprietarul sau deținătorul legal poate să revendice vehiculul în cel mult 30 de zile de la data anunțului public, iar acesta se va elibera pe bază de proces-verbal de predare-primire, cu îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor Art. 7 din Legea 421/2002, respectiv după achitarea integrală a taxelor/ tarifelor și cheltuielilor efectuate cu ocazia ridicării, transportării și depozitării. În situația în care vehiculul nu este revendicat de către proprietar sau deținătorul legal în termen de 30 de zile de la data anunțului, acesta va fi trecut în proprietatea privată a Municipiului București, prin dispoziție a Primarului Sectorului 5.

Prin această acțiune, Primăria Sectorului 5 își dorește să rezolve problema mașinilor abandonate, multe dintre acestea reprezentând un real pericol pentru sănătatea oamenilor, după ce au devenit spații de depozitare a gunoaielor. Până în acest moment, au fost identificate 335 de mașini abandonate pe raza Sectorului 5. Acțiunile de identificare și ridicare a mașinilor abandonate vor continua și în perioada următoare.
Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide