A montat șenile pe Tesla Cybertruck, dar suspensia nu a rezistat. Experimentul unui youtuber – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 05 mart. 2024 Știri auto

Un youtuber a montat șenile pe Tesla Cybertruck, dar suspensia mașinii nu a făcut față stresului. Cu toate acestea, nu putem nega faptul că proiectul are potențial.

Chiar dacă au trecut 3 luni de la lansarea oficială a primului pick-up electric Tesla, Cybertruck încă stârnește controverse atât prin design, cât și prin tehnologiile de care dispune. Cu toate că poate fi o mașină foarte rapidă pentru gabaritul său și impresionează posesorii prin accelerațiile de care este capabilă. Cu toate acestea, un youtuber a fost mai interesat de capacitățile off-road ale camionetei și cum le poate amplifica.

Astfel, a înlocuit cele 4 roți ale camionetei cu 4 șenile, pentru a-i spori abilitatea de a înainta prin zăpadă, însă lucrurile nu au decurs tocmai conform planului. Problemele nu au întârziat să apară, iar prima a intervenit la nivelul suspensiei. Fiind o mașină grea, dar și o premieră, deoarece nimeni nu a mai încercat să monteze șenile pe un Cybertruck, greutatea suplimentară a pus stres pe brațele superioare ale suspensiei, care au început să se îndoaie.

Tesla Cybertruck pe șenile arată ca desprinsă dintr-un film SF

Instalarea șenilelor a fost cea mai ușoară parte a proiectului. Pe lângă acestea, au fost montate protecții metalice pentru caroserie și lumini adiționale. Primul test s-a încheiat repede, dat fiind faptul că brațul superior al suspensiei față s-a îndoit. Pentru a remedia această problemă, acesta a fost ranforsat cu elemente metalice. De asemenea, a fost montat un set de amortizoare Fox.

Al doilea test a eșuat din cauza unei componente din sistemul direcției spate, o bieletă de direcție, al cărui șurub a plesnit. În final, multe dintre componentele suspensiei au fost ranforsate, iar mașina a fost dusă la testul final. În primă fază, Tesla Cybertruck s-a descurcat fără probleme și a înaintat constant prin zăpadă, astfel că testul părea promițător. Chiar și așa, într-un final suspensia a cedat după ce mașina a coborât o pantă mai abruptă.

Echipa spune că proiectul va continua, așa că vom fi cu ochii pe acest proiect pentru a vedea cum evoluează. Întregul videoclip poate fi vizionat mai jos:

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: HeavyDSparks / YouTube


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide