Accident în București. Mașină de poliție versus BMW. Cine a fost de vină?

Autor: David Andrei 16 iul. 2020 Știri auto

O mașină de poliție și un BMW s-au ciocnit în intersecție. Accidentul a avut loc pe Podul Băneasa din sectorul 1 al Capitalei. Cine a fost de vină?

GALERIE FOTO

Mașina de poliție și un BMW Seria 8 Cabrio s-au ciocnit la intersecția dintre Bulevardul Aerogării și Bulevardul Nicolae Caranfil, la urcarea pe Podul Băneasa din nordul Bucureștiului. O persoană care a suferit un traumatism cranian a fost transportată la Spitalul Elias cu o ambulanță SMURD, sosită la locul accidentului, scrie Gândul.ro. Este vorba despre un jandarm, pasager în mașina de poliție.

Potrivit martorilor, autospeciala de poliție a intrat în intersecție cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune. Persoana aflată la volanul mașinii germane, un bărbat în vârstă de 34 de ani, spune că nu a observat-o. BMW-ul ar fi pătruns în intersecție pe culoarea verde a semaforului. Autospeciala era condusă de un polițist în vârstă de 21 de ani și se deplasa dinspre Bulevardul Ficusului către Bulevardul Alexandru Șerbănescu.

Accidentul a avut loc în miercuri, 15 iulie, în jurul orei 16:50.

Conducătorii auto au fost testate cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost zero. Se efectuează cercetări în acest caz pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.

Mașini de poliție, victime ale neatenției altor șoferi

Luna trecută, o mașină de poliție, care se deplasa cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, a fost lovită în plin într-o intersecție din Timișoara. Momentul impactului a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

În luna mai, un accident în care a fost implicată o mașină de poliție a avut loc în Piața Charles de Gaulle din sectorul 1 al Capitalei. Autospeciala, un Volkswagen Polo, care se deplasa din direcția Bulevardul Beijing către Bulevardul Aviatorilor, a fost lovită din spate de o Dacia Logan. Imaginile surprinse atunci de un participant la trafic au fost postate pe un grup dedicat incidentelor din trafic.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Gândul.ro



Comentarii
Inchide