Accident devastator pe autostrada București Pitești: Un camion a lovit mai multe mașini oprite pe banda de urgență

Autor: George Cristea acum 4 luni Știri

Un accident devastator s-a produs miercuri dimineața pe autostrada București Pitești. Un camion a lovit mai multe mașini oprite pe banda de urgență, rezultând decensul unei persoane și rănirea gravei a alteia.

Intră în Galeria FOTO

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe autostrada A1 Bucureşti-Piteşti, la kilometrul 40, pe sensul către Piteşti, în apropierea localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, un camion a intrat în trei autovehicule staţionate pe banda de urgenţă. În urma impactului, o persoană a murit, iar o alta a suferit răni grave, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale. Traficul rutier este restricţionat pe prima bandă, circulându-se doar pe banda numărul doi.

Potrivit ISU Giurgiu, un bărbat în vârstă de 45 de ani şi-a pierdut viaţa, iar un altul, de 46 de ani, a fost rănit în urma accidentului. Evenimentul s-a produs la kilometrul 40, pe sensul de mers către Piteşti, în apropierea localităţii Căscioarele. Au fost implicate două autoturisme, un camion apicol şi un autocamion de transport marfă, în care se aflau cinci persoane.

La accident au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, dotată cu modul de descarcerare,  un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.

Şoferul unuia din autoturisme a fost găsit încarcerat şi a fost extras de pompieri dintre fiarele contorsionate cu ajutorul accesoriilor de descarcerare, însă a murit. Şoferul celui de-al doilea autoturism a fost rănit, fiind preluat de un echipaj SAJ şi transportat de urgenţă la spital. Celelalte trei persoane implicate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Accident devastator pe autostrada București Pitești: Cine era bărbatul care a decedat

Bărbatul care a murit în accidentul de pe autostrada A1 era salvamontist în Argeş. Salvamontiştii din Argeş au postat un mesaj pe Facebook după ce colegul lor a murit, miercuri, în accidentul de pe Autostrada A1.

„Dumnezeu să-l ierte pe colegul nostru Mircea Geantă care azi dimineaţă, la doar 45 de ani, a murit pe autostradă, într-un groaznic accident. Era oprit pe banda de urgenţă, însă un
autocamion i-a spulberat. Aşa e firul vieţii când e dat să se termine, nu pe vârf de de munte, nu acasă la bătrâneţe, nu de boală, ci dintr-o neatenţie a altui om. Suntem cu sufletul aproape de
familie şi iată, iarăşi, cum e viaţa şi cât de scump e un moment de neatenţie. Drum lin, Mircea” , anunţă Salvamont Argeş.

Accidentul este încă un semnal de alarmă pentru cei care opresc pe banda de urgență a unei autostrăzi. În urmă cu numai o lună, un accident similar se producea la kilometrul 333 al autostrăzii A1. Atunci, un microbuza a intrat într-un TIR oprit pe banda de urgență. În urmă cu trei luni, șoferul unui BMW își găsea sfârșitul la kilometrul 462 al Autostrăzii A1 Nădlac Deva după ce a lovit un TIR staționat pe banda de urgență. Aproximativ în aceeași zonă Atunci, două TIR-uri au fost practic pulverizate după ce șoferul unuia dintre ele a oprit pe banda de urgență iar cel de-al doilea l-a lovit din spate.



Comentarii
Inchide