Acvaplanarea – Când apare și cum să o evităm

Autor: Ionuț Vîlciu 21 sept. 2022 Știri auto

Nokian Tyres explică la ce trebuie să fim atenţi în timpul sezonului ploios şi de ce numai câţiva milimetri de adâncime a căii de rulare pot face o mare diferenţă pentru a evita acvaplanarea.

Acvaplanarea reprezintă o ameninţare reală pe vreme ploioasă. Imediat ce calea de rulare nu poate să evacueze toată apa din punctul de contact dintre anvelopă şi şosea, sub aceasta se formează o pernă de apă. Fenomenul face ca anvelopele să-şi piardă aderenţa, iar şoferul pierde controlul vehiculului.

„În această situaţie, şoferul poate să devină, într-o clipă, un pasager neajutorat, fără niciun control asupra vehiculului. Însă, cel mai important lucru este să rămâneţi calm şi să nu frânaţi brusc. Cel mai bine este să luaţi piciorul de pe acceleraţie, să lăsaţi maşina să piardă încet viteză şi să urmăriţi cu atenţie direcţia de deplasare. Imediat ce simţiţi că anvelopele reiau contactul cu şoseaua, puteţi să începeţi treptat să acceleraţi din nou”, spune Martin Dražík, Director de Produs pentru Europa Centrală la Nokian Tyres.

Starea anvelopelor dictează riscul de acvaplanare

Există un risc real de acvaplanare chiar și în cazul unor anvelope noi. Acesta este aproape sigur în cazul unora uzate. De aceea este important să aveţi în vedere starea şi calitatea anvelopelor maşinii. Cu cât adâncimea căii de rulare este mai mică, cu atât este mai probabil ca anvelopele să-şi piardă aderenţa pe şoseaua udă. Prin urmare, condusul cu anvelope uzate constituie un risc major, mai ales pe timp de ploaie. În acele condiții, distanţa de frânare este substanţial mai lungă. Astfel deveniţi un pericol nu numai pentru voi înșivă, ci şi pentru toţi cei din jurul vostru.

Ploaia torenţială și starea necorespunzătoare a anvelopelor reprezintă o combinaţie nefericită. Similar, condusul prea rapid pe vreme rea face ca vehiculul să fie mai susceptibil de acvaplanare, chiar dacă aveţi anvelope bune. Pe ploaie torenţială, poate fi necesar să se reducă viteza cu 15-20 km/h.  Astfel va fi mai ușor pentru calea de rulare să poată evacua toată apa dintre anvelopă şi şosea.

Măsuri de precauție și ce să faci în caz că se întâmplă acvaplanarea

În primul rând, verificaţi starea anvelopelor înainte de fiecare călătorie. Menţineţi suficientă presiune în anvelope şi asiguraţi-vă că adâncimea căii de rulare este de cel puţin 4 mm. Astfel, se creează condiții favorabile pentru condusul în siguranță.

Meteorologii sunt aliatul nostru. Înainte de a conduce, consultaţi prognoza meteo şi anticipaţi situaţiile periculoase, printre care ploaia torenţială şi furtunile cu fulgere.

În caz de vreme nefavorabilă, nu conduceţi pe făgaşurile drumului atunci când plouă. Reduceţi viteza de deplasare cu cel puţin 20 km pe oră, în timpul ploilor torenţiale. De asemenea, păstraţi o distanţă suficientă faţă de vehiculele din faţă.

Nu în ultimul rând, în caz că are loc acvaplanarea, rămâneţi calm. Luaţi piciorul de pe acceleraţie şi lăsaţi maşina să încetinească lent, până când simţiţi din nou contactul dintre anvelope şi şosea, având grijă să menţineţi direcţia de deplasare.

Sursa: Nokian Tyres

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Nokian


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide