Alcoolemia la care se suspendă permisul de conducere în 2023

Autor: Adrian Somai 09 ian. 2023 Știri auto

Să te urci la volan după ce ai consumat băuturi alcoolice nu numai că se poate dovedi extrem de periculos pentru tine și pentru ceilalți participanți în trafic, dar îți poate aduce și o amendă usturătoare. Evident, vei rămâne și fără permisul de conducere, ceea ce cu siguranță că nu îți dorești!

Nu sunt deloc puțini șoferii care au tendința să creadă că nu este o așa mare tragedie să te urci la volan după ce au băut un pahar de bere sau de vin. Nimic mai greșit însă, un astfel de concept neexistand în țara noastră. Într-adevăr, sunt țări europene în care o alcoolemie minimă este acceptată, însă nu este și cazul României.

Persoanele care consumă băuturi alcoolice și apoi se urcă la volan, trebuie să știe în primul și primul rând că riscă o amendă semnificativă, dar și un dosar penal pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Dacă amenda este absolut sigură în acest caz, dosarul penal depinde de nivelul alcoolemiei, potrivit OUG 195/2002.

2023: Când se transformă contravenția în infracțiune

Dacă alcoolemia depistată este cuprinsă între 0.1 și 0.40 mg/litru alcool pur în aerul expirat, vorbim despre o contravenție. În această situație, persoana vinovată este sancționată cu 9 – 20 de puncte amendă, ceea ce înseamnă că vorbim despre o sancțiune contravențională cuprinsă între 1.305 și 2.900 de lei. În plus, se va suspenda dreptul de a conduce pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

În cazul în care avem o alcoolemie mai mare de 0.40 mg/litru alcool pur în aerul expirat, vorbim depsre o infracțiune. În această situație, șoferul vinovat va fi dus la spital pentru prelevarea unor probe biologice. Acest caz se dovedește a fi mult mai grav, implicând în plus și deschiderea unui dosar penal. Daca șoferul refuză prelevarea probelor biologice, el riscă o amendă penală sau o pedeapsă cu închisoarea de la 1 la 5 ani, acestea fiind valabile și pentru acele cazuri în care nivelul alcoolemiei trece pragul de 0.80 mg/litru.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide