Altul ca el nu mai există. Mansory prezintă o nouă versiune personalizată pentru AMG G 63

Autor: Adrian Somai 30 aug. 2022 Știri auto

Pasiunea celor de la Mansory pentru puternicul Mercedes-AMG G 63 devine tot mai evidentă, specialiștii germani în tuning prezentând în ultimul an o serie întreagă de versiuni modificate ale off-roader-ului. Ultima versiune lansată poartă numele “Algorithmic Fade” și reprezintă o ilustrare excelentă a posibilităților de personalizare oferite de cei de la Mansory prin programul Mansory Bespoke. Prin intermediul acestui program, tuningul este dus la un nivel mult mai personal, tunerul german putând construi versiuni unice care îndeplinesc cerințele fiecărui client în parte.

Din punct de vedere vizual, versiunea Algorithmic Fade a celebrului Mercedes-AMG G 63 impresionează fară doar și poate. Putem observa cum finisajul pornește din partea din față în culoarea turcoaz, tranziția spre culoarea neagră din partea din spate fiind creată prin intermediul unor simboluri tot de culoare neagră care devin treptat tot mai dense în spațiere și dimensiune. Capota, realizată din fibră de carbon, este vopsită în aceeași combinație de culori. Jantele bolidului de model YN.5, de 24 de inci, sunt forjate și vopsite în culoare neagră.

Modificări importante la capitolul estetic au fost făcute și la interior, acolo unde cei de la Mansory au apelat la o retapitare completă cu piele în culoarea specială numită Feroza. Mai putem observa la nivelul habitaclului un volan nou sport din piele și carbon, un set de pedale sport din aluminiu și mai multe inserții de carbon vopsite în turcoaz. La nivelul scaunelor se poate vedea, de asemenea, o piele cu inserții în relief 3D și o textură specifică.

Performanțe tehnice mai bune

Grație unor turbocompresoare mai mari, a unui nou sistem sport de evacuare a gazelor de eșapament și a unei unități electronice de control reprogramate, capacitățile tehnice ale bolidului sunt ceva mai mari în urma acestui tuning. Astfel, versiunea Algorithmic Fade se poate mândri cu o putere de 850 de cai și un cuplu maxim de 1.000 Nm. În aceste condiții, viteza maximă ajunge până la 250 km/h, iar accelerația de la 0 la 100 km/h poate fi realizată în 3.5 secunde.

Intră în GALERIA FOTO

Sursa: Autoevolution

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Mansory


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide