Ce amendă iau șoferii care nu respectă limita de viteză de 30 km/h la Paris?

Autor: Elena Luchian 31 aug. 2021 Știri auto

Pe 30 august a intrat în vigoare norma care impune limita de viteză de 30 km/h pe cele mai multe artere din Paris. Dar ce amendă iau șoferii care nu respectă noua reglementare?

GALERIE FOTO

Măsura anunțată în primăvară de primarul capitalei Franței, Anne Hidalgo, se aplică începând cu 30 august. Cea mai importantă excepție de la regulă este Bulevardul Champs Elysees. Acolo șoferii vor putea circula în continuare cu 50 km/h. Pe Boulevard Peripherique, șoseaua care înconjoară orașul, limita rămâne de 70 km/h.

Cei care depășesc noua limită de viteză impusă la Paris vor fi amendați cu 135 de euro și li se va aplica o sancțiune de 2 puncte.

Autoritățile încearcă astfel să descurajeze deplasarea cu mașina personală, să reducă nivelul emisiilor de dioxid de carbon și numărul de accidente. În paralel, încearcă să încurajeze utilizarea mijloacelor alternative de transport.

Limita de viteză de 30 km/h și amendă pentru cei care o depășesc, nu numai la Paris

Limita de 30 km/h se aplică și în alte mari orașe europene. Obiectivele sunt multiple. Printre ele se numără, în primul rând, reducea poluării și a numărului de accidente. Unul dintre aceste orașe este Madridul, acolo unde șoferii circulă cu viteză redusă pe 80% dintre străzi.

La Bruxelles, în Belgia, exceptate de la această regulă sunt doar marile bulevarde ale orașului.

Limită de viteze de 30 km/h și în România

Autoritățile din mai multe orașe și-au anunțat intenția de a reduce limita de viteză. Primul oraș care ar putea recurge la această măsură ar putea fi Brașovul. Consilierii locali plănuiesc lucrează la un proiect pilot, care ar putea fi implementat pe străzi folosite și de cei care aleg transport alternative precum biciclete sau trotinete.

Și Primăria Iași intenționează să lanseze în dezbatere publică un proiect care va impune schimbarea radical privind viteza cu care se circulă în oraș.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide