Amenzile în starea de alertă: Cât sunt de mari și pentru ce se dau

Autor: ProMotor 14 mai 2020 Știri auto
Amenzile în starea de alertă: Cât sunt de mari și pentru ce se dau

Amenzile în starea de alertă nu vor fi la fel de mari ca cele din perioada stării de urgență, dar asta nu înseamnă că ar trebui neglijate. Legea care reglementează starea de alertă a fost votată miercuri seara în Parlament și detaliază cazurile în care se pot aplica amenzi și care este valoarea acestora.

Potrivit legii votate miercuri în Parlament și care reglementează regimul stării de alertă, valoarea amenzilor care se pot aplica în perioada următoare variază de la 500 de lei până la 15.000 de lei, cu cele mai mari valori rezervate agenților economici și instituțiilor. În continuare, cei care plătesc amenda în termenul legal de 15 zile beneficiază de posibilitatea de a plăti jumătate din valoarea minimă prevăzută pentru fapta sancționată.

Care sunt amenzile ce vor fi aplicate în starea de alertă

Potrivit articolului 60 al legii, amenzile pentru persoane fizice pornesc de la valoarea de 500 de lei și pot ajunge la 2.500 de lei. Spre deosebire de starea de urgență, nu toate amenzile sunt identice, iar în cazul anumitor fapte mai grave valoare minimă a amenzii crește la 1.000 de lei. Următoarele fapte sunt sancționate în cazul persoanelor fizice:

h) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor individuale de protecție a vieții și pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătății persoanelor, stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

i) nerespectarea de către persoanele fizice, a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin.(3) lit.d) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

k) participarea persoanelor fizice la mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau la alte tipuri de întruniri, în spații deschise, ori la întruniri de natura activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive sau de divertisment, în spații închise, interzise în conformitate cu art.5 alin.(4) lit.a) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

m) circulația persoanelor, pietonală sau cu vehicule, în locurile și, după caz, în intervalele orare în care aceasta a fost interzisă sau restrânsă potrivit art. 5 alin.(4) lit.b) – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

n) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din zonele stabilite în conformitate cu art. 5 alin.(4) lit.c), sau încălcarea intervalelor orare în care este permisă ieșirea din aceste zone – amendă de la 500 lei la 2.500 lei

o) nerespectarea de către persoanele fizice, a interdicției de ieșire din clădirile, localitățile sau zonele geografice în care a fost instituită carantina potrivit art. 5 alin.(4) lit.c) – amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei

În multe dintre cazurile detaliate mai sus, interdicțiile de circulație trebuie stabilite prin alte acte normative, această lege stabilind doar cadrul general și regimul sancțiunilor care pot fi aplicate.

Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se va putea face de agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali, dar și de personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și subofițerii și ofițerii de pompieri și protecție civilă. În cazul contravențiilor prevăzute în articolul 60 literele h) și i) (primele două din lista de mai sus), sancțiunile pot fi constatate și aplicate și de personalul direcțiilor de sănătate publică.

Nu trebuie uitat nici faptul că, după data de 15 mai, poliţiştii locali şi controlorii STB vor avea puteri sporite, potrivit unui anunț făcut de primarul Capitalei, Gabriela Firea.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide