Au fost aleşi câştigătorii „RO SMART în Ţara lui Andrei”: 12 proiecte primesc 500.000 de euro

Autor: ProMotor 03 iul. 2019 Știri auto
Au fost aleşi câştigătorii „RO SMART în Ţara lui Andrei”: 12 proiecte primesc 500.000 de euro

OMV Petrom a desemnat câştigătorii competiţiei „RO SMART în Ţara lui Andrei” ediţia 2019, prin care 12 proiecte de educaţie, sănătate, mediu şi infrastructură vor avea acces la finanţări totale de 500.000 de euro.

Din cele 110 proiecte eligibile, 12 proiecte au fost declarate câştigătoare şi vor fi implementate în decursul unui an. Printre proiectele câştigătoare se numără proiectul Campus Inteligent al Universităţii Politehnice Bucureşti care vizează  creşterea eficienţei energetice în campus şi implementarea unor soluţii de energie regenerabilă,  proiectul My Smart Hospital pentru reducerea timpului de aşteptare în spital (spitalul Marghita, jud Bihor), dar şi proiectul Smart School  al comunei Ciugud – Alba, pentru creşterea interactivităţii în şcoli.

Peste 150 proiecte din toată ţara au fost înscrise în perioada 02 aprilie – 27 mai, pe site-ul www.taraluiandrei.ro. Dintre acestea, 110 au fost declarate eligibile, 25 au intrat în finală, iar 12 dintre ele primesc finanţări între 30.000 euro şi 45.000 euro şi mentorat din partea angajaţilor OMV Petrom.

Procesul de jurizare s-a desfăşurat în perioada 5 iunie – 23 iunie: votul publicului a avut o pondere de 20% din punctajul final, iar evaluarea juriului format din 13 experti – 80%. Aceasta este cea de-a doua ediţie a competiţiei de proiecte „RO SMART în Ţara lui Andrei”. Prin ediţia din 2018, zece proiecte au beneficiat de o finanţare cumulată de 400.000 de euro.

Proiectele câştigătoare sunt:

1. Harta pentru Drum în viaţă  – Asociaţia Social Incubator, Bucureşti

Iniţiativa vizează îmbunătăţirea accesului pe piaţa muncii a tinerilor defavorizaţi, prin crearea unei biblioteci online care va permite accelerarea semnificativă a procesului de descoperire a carierei, combinând tehnologii digitale (web, Machine Learning, digital marketing).

2. Smart School la Ciugud – Şcoala viitorului în mediul rural – Primăria Comunei Ciugud, jud. Alba

Proiectul îşi propune crearea unei platforme interactive care să permită relaţionarea elev, profesor, părinte, introducerea manualului electronic şi înlocuirea celui clasic, înlocuirea tablei clasice cu o tablă smart interactivă, realizarea unei biblioteci virtuale şi sală de lectură virtuală.

3. Educaţie la Înălţime – Toader Marius şi Robe Adrian în parteneriat cu Fundaţia Dacica, Comunele Orăştioara de Sus, Boşorod şi Beriu din judeţul Hunedoara

Proiectul va susţine elevii din şcoli izolate din munţii Hunedoarei să aibă parte de lecţii speciale realizate în direct (istorie, geografie, biologie), cu ajutorul dronelor. Un profesor recunoscut la nivel naţional va preda chiar din locul care este subiectul lecţiei. Lecţiile la distanţă sunt înregistrate, montate şi distribuite online devenind adevărate vehicule de promovare a proiectului.

4. Dispozitiv experimental pentru evaluarea activităţilor de recuperare a mâinii – Institutul Naţional Cercetare-Dezvoltare pentru Microtehnologie , Bucureşti

Proiectul oferă un dispozitiv personalizabil care ajută la recuperarea mâinii şi care oferă o determinare precisă, cantitativă a evoluţiei pacientului în activitatea de recuperare. Dispozitivul poate fi folosit la clinică, sub supraveghere medicală sau oferit pacientului pentru exerciţii de recuperare la domiciliu, medicul putând vizualiza de la distantă prin internet dacă şi cum îşi face pacientul exerciţiile.

5. #mysmarthospital# – Spitalul municipal Dr. Pop Mircea din Marghita, jud. Bihor.

Soluţia constă într‐un sistem integrat de tip pagina web şi o aplicaţie software care optimizează timpul de aşteptare al pacienţilor spitalului municipal Dr. Pop Mircea din Marghita.

6. Green City Lab. Servicii ecosistemice pentru oraşe sustenabile  – Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, Bucureşti

Green City Lab propune ca prin intermediul tehnologiilor de ultimă generaţie, să se realizeze cartarea elementelor naturale din Parcul Natural Văcăreşti: arbori, suprafeţe de apă şi biodiversitate acvatică, pajişti. Pe baza informaţiilor adunate, vor fi evaluate serviciile ecosistemice oferite de parc. Astfel, proiectul îşi propune să faciliteze accesul comunităţilor la informaţii relevante despre contribuţia parcului la calitatea vieţii.

7. CAMPUS INTELIGENT – Universitatea POLITEHNICĂ din Bucureşti

Îşi propune să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii comunităţii din cadrul Universităţii Proiectul POLITEHNICA din Bucureşti. Obiectivul general al proiectului este realizarea unui smart-campus bazat pe producerea energiei din surse regenerabile şi utilizarea tehnologiilor ITC performante. Proiectul va realiza un sistem ecologic de alimentare cu energie a clădirii Grădiniţei şi Şcolii UPB prin producerea în cogenerare a energiei electrice şi termice cu ajutorul unor panouri solare hibride. De asemenea, se va implementa şi un un sistem de stocare a energiei electrice şi termice. Se propune îmbunătăţirea actului didactic prin implementarea unui sistem interactiv de prezentare a situaţiei energetice a clădirilor monitorizate, de tip laborator in vivo al UPB, în vederea îmbunătăţirii accesului la educaţie în domeniile surselor regenerabile şi eficienţei energetice a întregii comunităţi din cadrul UPB.

8. Kidibot – O nouă speranţă – Asociaţia Startevo, Bucureşti

Proiectul propune dezvoltarea platformei educaţionale Kidibot cu noi functionalităţi, prin care  copiii vor fi impulsionaţi să citească şi să înveţe mai mult, prin elemente de gamification şi răspunzând la quizuri. Platforma este web şi mobile, bazată pe php şi MySql, Java, JS, C++, HTML5.

9. Eu şi viitorul meu – Asociaţia Junior Achievement, Bucureşti

În cadrul proiectului 10.000 de elevi din clasele VII – X din 100 de localităţi rurale şi urbane, preponderent din zone defavorizate vor avea acces la module digitalizate Junior Achievement pentru dezvoltarea abilităţilor de viaţă, folosind activităţi curriculare transversale de educaţie antreprenorială, financiară şi orientare profesională. 10 şcoli din cadrul proiectului vor beneficia de tehnologie smart classroom.

10. Platforma 4B – Asociaţia Let’s Do It, Romania!, Bucureşti

Proiectul propune îmbunătăţirea platformei 4B care furnizează detalii despre cantitatea de deşeuri ce necesită a fi colectată. Astfel, se vor trimite automat către autorităţile responsabile prin email şi fax sesizări referitoare la zona în care au fost identificate deşeuri, iar acestea au 30 de zile timp să soluţioneze problema.

11. Digital Therapy for Autism – Asociaţia Autism Voice, Bucureşti

Proiectul îşi propune să îmbunătăţească recuperarea şi integrarea copiilor cu autism şi alte tulburări de dezvoltare prin digitalizarea şi transpunerea în realitate virtuală (VR) a terapiei ABA (Applied Behavior Analisys) aplicate acestora. Prin această tehnologie, atât specialiştii în terapie ABA, cât şi copiii şi familiile acestora nu vor mai avea obstacole în ceea ce priveşte expunerea la medii, stimuli sau situaţii sociale noi.

12. Robotica@home – Asociaţia Centrul de Creaţie Tehnică pentru Tineret, Bucureşti

Scopul proiectului este dezvoltarea primului curs de Robotică în limba română disponibil online gratuit, care se adresează tuturor celor pasionaţi sau vor să exploreze domeniul tehnic, indiferent de vârsta, locul sau contextul în care se află. Proiectul îşi propune abordarea la scară largă a educaţiei STEAM prin deprinderea de noţiuni practice de Robotică, adică Programare, Electronică şi Mecanică prin experimentare, folosind tehnologii accesibile publicului larg, care nu necesită investiţii majore din partea beneficiarilor.

Mai multe detalii despre competiţia „RO SMART în Ţara lui Andrei”„RO SMART în Ţara lui Andrei”este competiţia naţională de proiecte care prin tehnologie şi digitalizare pot transforma comunităţile din România în comunităţile viitorului. În prima ediţie, din 2018, au fost finanţate 10 proiecte cu o finanţare totală de 400.000 de euro şi anul acesta în ediţia a doua vor fi finanţate 12 proiecte cu o finanţare totală de 500.000 de euro.
 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide