Audi a dat în judecată compania NIO pentru încălcarea drepturilor asupra unor mărci înregistrate

Autor: Mihai Morcovescu 21 iun. 2022 Știri auto

Oficialii de la Audi au dat în judecată producătorul chinez NIO deoarece ar fi încălcat drepturile asupra unor mărci înregistrate. Compania asiatică este acuzată că a folosit în denumirile modelelor sale electrice ES6 și ES8 indicativele S6 și S8. Germanii susțin că acestea din urmă sunt mărci înregistrate de constructorul din Ingolstadt.

De ce Audi i-a acționat în instanță pe cei de la NIO?

Compania germană a intentat procesul împotriva NIO la un tribunal din Munchen, informează ziarul Handelsblatt, citat de Reuters. Mărul discordiei îl reprezintă numele modelelor cu emisii zero ES6 și ES8. Audi consideră că ambele nume încalcă drepturile asupra mărcilor înregistrate S6 și S8.

În acest moment nu există mai multe informații cu privire la acest proces. Nici una dintre cele două părți nu au comentat pe marginea acestei situații, mai precizează sursa citată.

NIO este un brand premium a cărei principală piață de desfacere a fost China până anul trecut. Compania asiatică a pătruns pe piața norvegiană în luna mai 2021, iar acum intenționează să se lanseze și în Germania, Țările de Jos, Suedia și Danemarca. Acest lucru se va întâmpla înainte de sfârșitul anului curent.

De altfel, acesta a fost momentul în care Audi a reacționat și a luat decizia să acționeze în instanță producătorul chinez de vehicule electrice. Cei de la NIO au demarat vânzările pe piața din Norvegia cu modelul ES8. Recent, reprezentanții mărcii au anunțat că intenționează să se lanseze în Germania cu sedanul electric ET7.

Zilele trecute, chinezii au lansat noul lor SUV electric ES7. Acesta este oferit cu trei versiuni de bateriie: 75 kWh, 100 kWh și 150 kWh. Modelul echipat cu cea mai mare acumulator promite, conform companiei chineze, o autonomie ce poate ajunge până la 850 de kilometri.

Sursa: Reuters

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: NIO


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide