Tesla Model X este, deocamdată, cel mai mare autoturism din portofoliul producătorului american. SUV-ul a făcut fururi la lansare, grație ușilor „Falcon”, care aveau un mecanism de deschidere foarte complex.
Model X, alături de sedanul Model S, reprezintă vârful de gamă pentru Tesla, oferind cele mai bune tehnologii, materiale, cele mai puternice motoare, dar și cele mai mari autonomii.
Inițial prezentat în 2015, Model X a putut fi cumpărat în diverse configurații de motoare, baterii sau locuri pe scaune, oferind spațiu pentru până la 7 pasageri. Prețurile au fost și sunt destul de mari, fiind o mașină care se adresează segmentului de clienți ce caută o mașină mai dotată și care sunt dispuși să plătească sume mai mari, comparativ cu mașinile entry-level Model 3 sau Model Y.
BCR are în flota de automobile rulate un exemplar de Tesla Model X despre care spune că are „posibile vicii ascunse”. Se pare că bateria mașinii se descarcă repede, iar cauzele acestui fapt nu au fost descoperite. Vorbim totuși de un model Long Range, echipat cu bateria mare, de 100 kWh, care ar trebui să asigure mașinii o autonomie de peste 500 de kilometri.
Pe lângă acest lucru, anunțul specifică și că mașina mai prezintă și câteva defecte estetice, precum zgârieturi pe barele de protecție, vopsea ciobită pe capotă, zgârieturi pe jante, iar anvelopele nu sunt în cea mai bună stare. Sunt lucruri care trebuie luate în calcul, deoarece este o mașină second-hand, care a parcurs 66.244 de kilometri.
Cât despre prețul cerut pentru această Tesla Model X, BCR a listat mașina la vânzare pentru suma de 52.688 de euro cu TVA inclus. Ținând cont de problemele ce afectează bateria, s-ar putea dovedi a fi o investiție periculoasă.