Un SUV a rămas blocat în Vâlcea. Jandarmii l-au deszăpezit cu lopata – GALERIE FOTO

Autor: ProMotor 27 ian. 2020 Știri auto

O familie de turişti cu doi copii a rămas înzăpezită în zona Obârşia Lotrului, jandarmii şi poliţiştii fiind nevoiţi să intervină pentru deblocarea maşinii.

Potrivit IJJ Vâlcea, autorităţile au fost solicitate, printr-un apel la 112, duminică seara, să intervină pentru a acorda ajutor unei familii cu doi copii care a rămas cu maşina înzăpezită în zona Obârşia Lotrului, scrie Mediafax.

În timp ce se deplasau la faţa locului, echipajul de jandarmerie format din patru subofiţeri şi echipajul auto din cadrul Poliţiei Voineasa s-au întâlnit pe drum cu turistul care coborâse de la locul incidentului pentru a căuta semnal să sune la 112.

„Aceştia au ajuns în zona indicată de apelant, iar soţia şi cei doi copii ai acestuia au fost duşi în siguranţă până la Obârşia Lotrului de către o maşină care trecea prin zonă. Autoturismul a fost deszăpezit cu ajutorul jandarmilor şi poliţiştilor şi condus de către turist până la familia acestuia”, au transmis reprezentanţii Jandarmeriei Vâlcea.

Turiştii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: Facebook / Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vâlcea



Comentarii
Inchide