BMW oferă pe anumite piețe scaune încălzite pe bază de abonament lunar

Autor: Mihai Morcovescu 11 iul. 2022 Știri auto

Automobilele BMW pun tot mai mult accentul pe tehnologie precum un nou sistem de navigație sau un nou asistent digital inteligent. Mai mult, actualizările de tip „over-the-air” (OTA) a devenit esențială odată cu dezvoltarea dispozitivelor și a aplicațiilor mobile.

Marii producători din industrie pot adăuga acum noi funcții și pot remedia diverse erori direct prin Internet. În plus actualizările OTA mai sunt capabile să remedieze erori şi să schimbe interfața cu utilizatorul. Însă cea mai mare schimbare a companiei din Munchen va fi reprezentată de microtranzacțiile efectuate din mașină.

Știm cu toții ce înseamnă termenul de „subscription” sau, pe înţelesul tuturor, abonament. La înregistrarea înregistrarea şi folosirea pe o anumită perioadă de probă a unui serviciu de genul Netflix, utilizatorii au posibilitatea să deblocheze conţinut suplimentar dacă achită lunar o anumită taxă.

Cumva firesc, producătorii auto au găsit în combinarea tehnologiei OTA şi a abonamentelor o excelentă oportunitate de business. Grupul BMW nu putea să facă excepție și deja se numără printre marii constructori care oferă deja astfel de opţiuni.

Vrei scaune încălzite, plătești abonament!

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

În magazinul online BMW ConnectedDrive Store se oferă spre achiziție o serie de „opţionale”. Cei care au acces la catalogul online sunt clienţii BMW care dețin un model echipat cu iDrive 7.0 sau iDrive 8.0. Printre produsele oferite se numără cruise-control activ cu funcţie Stop&Go, suspensie M adaptivă, Apple CarPlay sau BMW IconicSounds Sport.

La unele produse există opţiunea unui abonament pe un an, în unele cazuri cu o lună gratuită de probă. Este valabil pentru actualizările de hărţi, informaţiile despre trafic în timp real ori BMW Online Entertainment.

Însă dincolo de toate acestea, foarte interesant este faptul că, după cumpărarea mașinii, pot fi activate diverse opţiuni. Este vorba despre Driving Assistant Plus, BMW Drive Record, asistent de fază lungă, precum și scaune încălzite sau volan încălzit. Acestea pot fi folosite pe bază de abonament lunar sau pot fi cumpărate pe termen nelimitat.

Tarifele pentru a avea pe mașină încălzire în scaune sunt de 17, 170, 270 şi, respectiv, 385 de euro. Pentru volan încălzit se oferă gratuit o lună de probă, după care se percepe o taxă lunară de 10 euro, una anuală de 100 de  euro sau una de 150 de euro o dată la trei ani. Cumpărarea pe termen nelimitat costă 220 de euro.

Sursa: Motor1

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide