Brevet Ford: dacă nu-ți plătești ratele la mașină poți să rămâi fără aer condiționat sau GPS. Și acesta nu este cel mai rău scenariu

Autor: Bogdan Bârliga 02 mart. 2023 Știri auto

Noile tehnologii introduse în industria auto nu au fost implementate doar pentru confortul șoferilor și lucrurile încep să se complice foarte mult mai ales dacă mașinile sunt conectate la internet. Conform unui brevet depus de Ford producătorul american are putea să limiteze anumite funcții ale autoturismului dacă deținătorul nu plătește ratele la timp.

Publicația The Drive a descoperit un document depus de Ford la Oficiul de Brevete al Statelor Unite în august 2021 prin care producătorul auto intenționează să dezvolte un sistem pentru recuperarea mai ușoară a vehiculelor pentru care nu se plătesc ratele la timp. Brevetul a fost publicat în luna februarie a acestui an și se numește „Systems and Methods to Repossess a Vehicle” ( Sisteme și metode de reposedare a unui vehicul). Acest document descrie mai multe moduri de a îngreuna viața cuiva care a ratat mai multe plăți la mașină.

Fără aer condiționat dacă nu ai plătit rata la mașină

Conform informațiile publicate de The Drive acest document indică în mod explicit că sistemul, care ar putea fi instalat pe orice vehicul viitor din gama Ford cu o conexiune de date, ar fi capabil să „dezactiveze o funcționalitate a uneia sau mai multor componente ale vehiculului”. Ca să înțelegem și mai bine situația stă în felul următor: dacă nu ai plătit câteva rate la autoturism în primul rând poate fi dezactiva aerul condiționat, apoi sistemul GPS sau chiar nu mai poți porni mașina.Și acesta nu e cel mai rău scenariu.

Acest brevet depus de Ford în SUA duce lucrurile chiar la extrem: pentru vehiculele cu capacitate de conducere autonomă sau semi-autonomă, sistemul ar putea „muta vehiculul dintr-un prim loc într-un al doilea loc, care este mai convenabil pentru un camion de tractare trimis pentru preluarea vehiculului”. Pe lângă această prevedere se mai specifică în document că mașina poate să ruleze din incinta proprietarului spre o altă locație, cum ar fi, de exemplu, sediul agenției de repunere în posesie. Pe de altă dacă instituția de credit consideră că „viabilitatea financiară a executării unei proceduri de repunere în posesie” este nejustificată, vehiculul s-ar putea conduce singur la depozitul de vechituri.

Mașinile cu funcții autonome vor pleca singure dacă nu plătești ratele

Niciun alt producător de automobile nu a încercat recent să breveteze un sistem similar și, într-adevăr, brevetul Ford nu face referire la niciun alt document legal pentru a-și clarifica ideea. Toate acestea fiind spuse, documentele de brevet, în special aplicațiile ca aceasta, nu reprezintă neapărat intenția unui producător auto de a introduce caracteristica, procesul sau tehnologia descrise în vehiculele sale.

Primul lucru de știut este că, dacă vehiculul este conectat la internet în vreun fel, acest sistem ar putea, teoretic, să funcționeze pe el. Documentul descrie, de asemenea, montarea unui „calculator de reposedare” care ar putea fi instalat pe viitoarele mașini pentru ca acest sistem să funcționeze fără probleme, dar precizează, de asemenea, că nu este necesar să fie instalat hardware suplimentar pe vehicul pentru ca acesta să funcționeze. „În unele exemple de realizare, computerul vehiculului poate fi configurat pentru a îndeplini unele sau toate funcțiile computerului sistemului de repunere în posesie.” Practic, dacă mașina are deja un sistem de infotainment configurat pentru a primi actualizări over-the-air, probabil că acest lucru ar putea funcționa fără modificări fizice.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: Ford


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide